Actualități

Mandat de arestare lui Vladimir Plahotniuc

Judecătoria Chişinău a emis un mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele cetăţeanului Vladimir Plahotniuc, în lipsa acestuia. Anunțul a fost făcut de Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), scrie InfoPrut.

Demersul de arestare a acestuia a urmat învinuirii înaintate de către PCCOCS, la data de 18 mai 2020. Învinuitul însă nu a dat curs invitației, după ce a fost citat la domiciliu, așa cum s-ar afla în afara țării, potrivit materialelor dosarului. Ulterior, dacă mandatul de arestare va fi contestat la Curtea de Apel Chișinău, iar aplicarea acestei măsuri preventive va fi menținută de către judecători, urmează a fi examinată necesitatea anunțării lui în căutare internațională.

Amintim că punerea sub învinuire a cetățeanului vizează episodul la care Procurorul General s-a referit în briefingul din 18 mai 2020, cu privire la care au fost înaintate pe trei capete de acuzare: escrocherie, spălare de bani și organizarea și conducerea grupului criminal. Potrivit legii, două din aceste infracțiuni fac parte din categoria celor deosebit de grave, pentru care învinuitul riscă pedeapsa cu închisoarea, pentru un termen de până la 15 ani.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top