România

Mircea Eliade, o viață dedicată cunoașterii

„Rândurile din față erau ticsite cu doamne și domnișoare elegante, al căror parfum răzbătea, cu neașteptată violență, până la mine la catedră. Publicul feminin alcătuia, de altfel, majoritatea.”

Mircea Eliade a purtat mereu stigmatul erudiției. Se spune că personajul foarte doct nu se poate bucura de o trăire spirituală foarte mare. Existența lui a fost mereu trăită sub călcâiul acesta al cunoașterii zbaterii spirituale a lumii. Studiile din India au fost marcante pentru existența acestuia. Devenind cunoscut la nivel național pentru romanul „Maitreyi”. Soția de la vremea aceea trebuia să răspundă constant la telefon pentru a auzi fanele înfocate întrebând de soțul ei.

Nina Mareș și Mircea Eliade
Pentru Nina Mareş, Eliade, devine totul. Își dedică întreaga viață acestuia. L-a iubit până în ultima clipă, fiind răpusă de cancer. La începutul relației lor, Eliade, era implica într-o altă relație cu actrița Sorana Țopa. Cioran era un admirator al actriței, ar fi existat un mic conflict între ei. Filosoful Emil Cioran s-a înfuriat când a aflat că o înșeală pe actrița lui preferată.

Când a fost curtat de Universitatea din București să fie profesor. Tânărul Eliade a intenționat să se despartă de ambele femei. Cu toate acestea se va căsători cu Nina, de teama de-a nu se sinucide. Cu toate acestea, Nina, se pare să fi știut de acest „sacrificiu” al iubitului ei. Familia lui Eliade s-a opus aceste căsnicii, fiind considerată o mare greșeală. Eliade era foarte curtat de femei, unele de vază.

„Hazardul face ca periplul de a anunţa pe cele două de decizia luată să înceapă cu Nina Mareş. Ajuns în camera ei, începe să-i dezvolte oarecum «filosofic» opţiunea lui pentru despărţire definitivă, moment în care observă că sărmana femeie se îndreaptă încet spre fereastra deschisă, replicându-i totodată că nu ştie dacă va mai suporta să piardă pentru a doua oară marea iubire. Pe loc Eliade intuieşte că Nina îşi pregăteşte o eventuală sinucidere, moment în care schimbă întreaga strategie: vede în destinul lui menirea de a salva această fiinţă nefericită, drept pentru care îi şi propune să-i devină soţie”. Precizează Lucian Nasta.

Profesorul Mircea Eliade
Se pare că tânărul profesor era foarte asaltat de public. Cursurile sale erau acompaniate de multe persoane interesate de India. Eliade era un personaj destul de „oriental” la vremea aceea. Un fenomen pentru România care nu se bucura de studii în orientalistică. Mircea Eliade a fost profesor pentru o perioadă de 5 ani de zile, în cadrul Universității din București, la Facultatea de Litere și Filosofie. Foarte apreciat pentru verva de care avea parte. Pe de alta… apreciat pentru romanul care descria viața din spatele studiilor.

„(…) Rândurile din față erau ticsite cu doamne și domnișoare elegante, al căror parfum răzbătea, cu neașteptată violență, până la mine la catedră. Publicul feminin alcătuia, de altfel, majoritatea. Probabil că erau și multe studente de la Litere, dar nu cred că urmăreau și alte cursuri, în afară, poate, de cele ale lui Nae Ionescu. Aveam destulă experiență, așa că am reușit să vorbesc aproape un ceas, fără să consult notele pe care le aveam în buzunar, și, deşi, am prezentat cu destulă rigoare concepția răului și a salvării în India, am fost ascultat ca un oracol și răsplătit cu aplauze de întrunire politică”. Jurnalul lui Mircea Eliade.

Episodul acesta rămâne ca o mare bubă în conștiința noastră. Profesorul Eliade avea 15 cărți publicate când a avut loc nefericitul eveniment. Este dat afară de la catedra de logică și metafizică a Universității. În anul 1938 este arestat și dus la poliție. Marele erudit fusese arestat sub acuzația de pornografie. Lăsat să doarmă pe jos, cât timp casa îi este percheziționată. Este obligat să semneze o declarație în care se specifica faptul că este un legionar. Refuză. Apoi este transportat la lagărul din Miercurea Ciuc. Soția sa, Nina, îi adresează o scrisoare regelui pentru a-l salva. Nu numai că este eliberat, dar, datorită scrisorii Ninei, primește subvenție pentru revistă.

Reușește să fie salvat pentru că în scrisoare era specificată contribuția acestuia pentru cultura României. La momentul acela lucra pentru publicarea unei noi reviste. După primul număr al revistei „Zalmoxis” primește foarte multe laude și felicitări din partea multor savanți străini.

„Cinci descinderi, percheziții, descindere la proprietar, jandarmi pe stradă, sergent la poartă. Soția și copilul nostru nu au somn. De cinci zile de când au venit să mă ridice – fără mandate, firește – eu sunt fugărit ca un vânat de lux, din casă în casă, din gară în gară, din oraș în oraș. Am de lucru, ca să-mi pot plăti chiria și coșnița și nu pot lucra. M-am angajat să editez în limba franceză o revistă de studii religioase, Zalmoxis, și am primit studii de la savanți străini. Nu pot tipări revista pentru că nu găsesc fonduri. Și, mai ales, pentru că sunt urmărit ca un câine”.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top