ActualitățiExterne

Alegeri parlamentare noi în Armenia. Revoluția de catifea continuă

Distribuiți acest articol!

Premierul interimar al Armeniei, Karen Karapetyan, a sugerat, miercuri, 25 aprilie, organizarea unor noi alegeri parlamentare pentru a pune capăt unei crize politice care a prins țara timp de aproape două săptămâni, anunță Reuters.

Liderul opoziției din Armenia, deputatul Nikol Pashinyan, le-a cerut susținătorilor săi să se adune la un nou miting, miercuri dimineața, după ce întâlnirea cu premierul interimar, Karen Karapetyan, programată anterior, a fost anulată.

“Partidul Republican (condus de fostul prim-ministru Serj Sargsyan, aflat la guvernare) are toate datele mele de contact și, dacă este pregătit să discute cu noi despre agenda pe care o avem, ne putem întâlni miercuri, pentru a duce revoluția noastră până la capăt. Dar, ținând cont de faptul că există semnale că o astfel de întâlnire nu va mai avea loc, fac apel la noi acțiuni de nesupunere civică. Să ne strângem miercuri dimineața, la ora 11:00, în Piața Republicii”, se arată în apelul  opozantului Pashinyan, adresat marți seară susținătorilor săi.

Potrivit acestuia, “desemnarea noului premier trebuie să aibă loc într-o săptămână”. În cazul numirii unui candidat din partea Partidului Republican, puterea mișcării noastre de protest va crește. Pentru funcția de premier poate fi propusă doar o persoană din rândul Revoluției de catifea (mișcarea de protest din ultimele zile)” a subliniat Nikol Pashinyan, citează RADOR.

Potrivit liderului, “nimeni nu are de gând să stea de-o parte şi să se uite cum partidul de guvernământ încearcă să rămână la putere, după demisia premierului Serj Sargsyan”.

Amintim că, pe 23 aprilie, după 11 zile de manifestații de stradă, Serj Sargsyan şi-a anunțat demisia din funcţia de premier, la solicitarea protestatarilor și a liderului opoziției, Nikol Pashinyan.


Distribuiți acest articol!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Back to top button