Actualități

Tauber după ce a furat miliardul cu Șor a inclus bijuteriile de lux în declarația de avere

Distribuiți acest articol!

Pentru că așa cere legea, deputata Marina Tauber, candidată la alegerile parlamentare din 11 iulie 2021, a depus la Comisia Electorală Centrală declarația de avere, în care a inclus și bunurile prețioase ce îi aparțin.

Marina Tauber indică 15.000 de euro obținuți de ziua ei de naștere în 2019 și alți 12.000 de euro și 5.000 de dolari primiți la ziua de naștere din 2020.

Deputata mai declară și alte două cadouri, ale căror valoare nu a indicat-o. Este vorba de bijuterii de lux – cercei Van Cleef și un ceas Rolex.

Setul de cercei și inel Baucheron, despre care s-a scris anterior și în presă, a fost indicat la o valoare de 6.000 de euro.

În declarația sa de avere, parlamentara a mai indicat un apartament moștenit de la părinți și o mașină de peste 18.000 de euro achiziționată în 2019. Veniturile încasate de la Parlament pe durata mandatului său au fost de circa 630.000 de lei, bani pe care spune că i-a donat în scopuri caritabile. 

În schimb, pentru a se întreține, parlamentara declară că a împrumutat de la prieteni aproape două milioane de lei, la o rată a dobânzii de zero procente.

„Este luat de la o persoană apropiată. Dacă nu este indicat, înseamnă că e permis de lege. Sunt deputat și nu pot să îmi permit afaceri și sunt nevoită să apelez la astfel de credite ca să mă pot întreține în continuare”, a declarat Marina Tauber.


Distribuiți acest articol!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button