MAGAZIN

A decedat omul de știință Stephen Hawking

Distribuiți acest articol!

Stephen Hawking, unul din cei mai cunoscuţi fizicieni şi cosmologi contemporani, profesor la Universitatea Cambridge, a decedat la vârsta de 76 de ani, a anunţat familia acestuia, relatează presa internaţională.

“Suntem profund întristaţi de decesul iubitului nostru tată”, au transmis Lucy, Robert şi Tim, copiii regretatului fizician.

Familia a lăudat “curajul şi persistenţa” fizicianului, adăugând că “inteligenţa şi umorul” acestuia au inspirat oameni din întreaga lume.

Fizicianul s-a stins din viaţă în linişte la locuinţa sa din Cambridge în cursul dimineţii de miercuri.

Suferind de scleroză laterală amiotrofică (denumită şi boala Lou Gehrig), o maladie paralizantă cu care a fost diagnosticat pe când avea 21 de ani, Stephen Hawking a fost timp de peste 50 de ani imobilizat într-un scaun cu rotile şi comunica prin intermediul unui computer şi al unui sintetizator vocal.

Pacienţii diagnosticaţi cu boala de care suferă Stephen Hawking trăiesc, în medie, 3 ani, numai 10% dintre aceştia reuşind să supravieţuiască mai mult de 10 ani. Cu toate acestea, celebrul fizician a reuşit să depăşească cu mult speranţele medicilor.

Profesorul a îndemnat pe toţi oamenii cu dizabilităţi fizice să se concentreze asupra lucrurilor pe care le pot face şi să nu regrete lucrurile pe care nu pot să le facă.

A fost şef al catedrei de matematică de la Universitatea Cambridge, un post deţinut în trecut şi de Isaac Newton. Stephen Hawking, renumit pe plan mondial pentru contribuţiile sale la domeniul fizicii teoretice. Este cel care a elaborat un model matematic asupra originii și evoluției universului în expansiune, din momentul “marii explozii” inițiale (“The Big Bang”) și întreprinde studii asupra relației dintre găurile negre din univers și termodinamică.

Professor Stephen Hawking 1942 – 2018

Professor Stephen Hawking 1942 – 2018. A video tribute.

Publicată de University of Cambridge pe Marţi, 13 martie 2018

Foarte populare sunt cărțile sale de popularizare a științei, pentru nespecialiști: A Brief History of Time, (publicată în limba română sub titlul Scurtă istorie a timpului, 2004), Einstein’s dream, (Visul lui Einstein și alte eseuri), The Universe in a Nutshell, (Universul într-o coajă de nucă, 2004) și A briefer history of time, (O mai scurtă istorie a timpului).


Distribuiți acest articol!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Back to top button