MAGAZIN

Anunț TERIBIL al SUA: Americanii sunt pregătiți de RĂZBOI cu Phenianul

Distribuiți acest articol!

Şeful Statului Major Interarme american, generalul Joseph Dunford, a declarat joi la Beijing că ‘opţiuni militare credibile şi realizabile’ sunt pregătite pentru Coreea de Nord, însă a subliniat şi ‘posibilitatea’ unei rezolvări paşnice a crizei nord-coreene, relatează AFP.

Joe Dunford, aflat în vizită în China, a făcut aceste declaraţii în cadrul unei conferinţe de presă în capitala chineză.

‘Ceea ce este de neconceput este să permitem (liderului nord-coreean Kim Jong-Un) să dezvolte rachete balistice dotate cu focoase nucleare care ar putea ameninţa Statele Unite şi continua să ameninţe regiunea’, a spus el, conform Agerpres.

Generalul Joe Dunford a recunoscut joi că o soluţie militară ar fi ‘oribilă’.

‘Rămâne un drum lung de parcurs, însă suntem pe un drum pe care există o posibilitate – şi sper o probabilitate – să putem rezolva această problemă pe cale paşnică’, a mai spus generalul american.

Opţiunea militară va fi folosită numai în cazul în care presiunile diplomatice şi economice nu permit să se creeze condiţiile necesare pentru un dialog politic, a adăugat el.

În acest punct, China, acuzată de SUA că nu exercită suficientă presiune asupra Phenianului, a început de marţi să suspende importurile de fier, plumb, minereuri şi fructe de mare nord-coreene, în conformitate cu o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU votată la începutul lunii august.

China este principalul aliat diplomatic şi partener comercial al Coreii de Nord.

‘Ceea ce am auzit de când am ajuns la Beijing este pozitiv în termeni ai angajamentului chinez de punere în aplicare a acestor sancţiuni’, a mai spus joi Joe Dunford, care a cerut cu o zi înainte Beijingului să sporească presiunea asupra Phenianului.


Distribuiți acest articol!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button