Actualități

Belarusul, acuzat de europeni de ”piraterie de stat”, deturnare şi răpire

Distribuiți acest articol!

Uniunea Europeană (UE) cere o anchetă internaţională cu privire la obligarea de către autorităţile belaruse a unui avion aparţinând Ryanair să aterizeze la Minsk, cu scopul arestării opozantului belarus Roman Protasevici, care se afla la bordul aeronavei, relatează Reuters.

”Prin acest act coercitiv, autorităţile belaruse au pus în pericol securitatea pasagerilor şi echipajului”, a denunţat luni, într-un comunicat, Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă şi de Securitate Josep Borrell.

”O anchetă internaţională cu privire la acest incident este necesar să fie efectuată, pentru a se verifica orice încălcare a reglementărilor aviaţiei internaţionale”, a subliniat el.

Belarusul a obligat duminică, din ordinul preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko, un avion aparţinând Ryanair, la bordul căreia se afla opozantul, să aterizeze la Minsk.

Bloggerul era căutat de la manifestaţiile de anul trecut împotriva realegerii denunţate drept frauduloasă de către opoziţie a lui Lukaşenko, în august 2020.

Liderii europeni urmează să discute despre impunerea unor sancţiuni suplimentare Belarusului la summitul UE de la Bruxelles.

Preşedintele belarus şi aproximativ 100 de oficiali politici belaruşi sunt vizaţi de sancţiuni UE cu privire la reprimarea contestării realegerii lui Lukaşenko, care se află la putere din 1994. Opozanţii denunţă un scrutin pătat de fraude.

Secretarul francez de stat însărcinat cu Afaceri Europene Clément Beaune a evocat luni, la BFMTV/RMC, impnerea unor eventuale sancţiuni altor oficiali şi o eventuală interdicţie vizând spaţiul aeran belarus.

”Am putea extinde efectiv aceste sancţiuni la alţi oficiali. Ar putea exista de asemenea şi alte măsuri pe care le analizăm. Cred că o măsură care trebuie să fie discutată la nivel european şi internaţional este, de exemplu, interzicerea spaţiului aerian belarus”, a declarat el.

”Cred că este o măsură rezonabilă, pentru a ne proteja, deoarece s-a pus în pericol viaţa unor cetăţeni europeni”, a apreciat el, subliniind că aterizarea forţată a avionului Ryanair constituie un ”act de piraterie de stat, care nu poate să rămână nepedepsit”.

Preşedintele Comisiei de Afaceri Externe a Parlamentului britanic Tom Tugendhat a îndemnat luni ca toate companiile aeriene civile să înceteze să mai survoleze Belarusul.

”Trebuie să împiedicăm orice avion să survoleze Belarusul”, a declarat el la Times Radio. “Acesta este un act de piraterie aeriană, de detunare a unui avion şi care are legătură cu o eventuală răpire”, a denunţat el.

Potrivit RIA Novosti, Ministerul belarus al Transporturilor a înfiinţat o comisie însărcinată să ancheteze deturnarea şi aterizarea avionului Ryanair la Minsk şi care urmează să publice în curând un raport.


Distribuiți acest articol!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Back to top button