MAGAZIN

Cazul Gorbunţov. Comanditarul atacului – acuzat că influenţează declaraţiile killerului Proca

Distribuiți acest articol!

Procurorii pentru combaterea criminalităţii organizate şi cauze speciale îl acuză pe Renato Usatîi, suspectat în dosar în calitate de comanditar al atentatului la viaţa bancherului Gherman Gorbunţov, că ar încerca să influenţeze prin mituire declaraţiile killerului Vitalie Proca, care a executat atentatul.
Amintim că Gherman Gorbunţov, victima atentatului, declara anul trecut, într-un interviu, că cel care a comandat atentatul la viaţa sa, Renato Usatîi, încearcă să se spele pe mâini de crimă cu ajutorul killerului Vitalie Proca, pe care l-ar fi mituit prin naşul de cununie al acestuia, Valeriu Malarciuc.
Informaţiile pe care le deţinea Gorbunţov s-au dovedit a fi veridice. La scurt timp, în urma unei operaţiuni de filare, poliţia de la Chişinău l-a reţinut pe Malarciuc, învinuit că ar fi încercat în calitate de complice al lui Usatîi să obţină de la Proca mărturii false privind atentatul la viaţa lui Gorbunţov. În presă au apărut şi mai multe interceptări telefonice care demonstrează că Proca şi rudele sale ar fi primit bani de la Renato Usatîi, cel care a comandat atentatul, scopul fiind ca, killerul să nu-i dezvăluie numele şi să-l ajute să se spele de infracţiune.

Aceasta n-a fost prima încercare a lui Usatîi de a induce în eroare ancheta procurorilor şi de a arunca vina pentru atentat pe altcineva. Conform investigaţiei jurnaliştilor de la Zeppelin.md, în 2013, la un an după atentat, cu ajutorul lui Vania Pisateli şi cumetrul acestuia, autoritatea criminală Ghenaie Vechiu, alias Clifford, Renato Usatîi a încercat să arunce vina pentru organizarea atentatului pe fostul partener al lui Gorbunţov, Alexandr Antonov. Atunci în locul killerului Vitalie Proca a apărut un alt presupus killer, numit „Oleg”, care şi-a asumat într-un filmuleţ transmis de către Vania Pisateli jurnaliştilor de la RISE rolul de organizator al atentatului şi a comunicat că atentatul ar fi fost comandat nu de către Usatîi, ci de către Antonov.


Distribuiți acest articol!

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Back to top button