ActualitățiBasarabia

Ceban a mărit impozitele pentru a-i face bani de campanie lui Dodon

Distribuiți acest articol!

Cînd a ajuns și Ion Ceban la sediul partidului, era trecut de ora 10. Afară se întunecase de-a binelea și el se întreba oare pentru ce l-o fi chemat Igor Nicolaevici la cabinet, că nu putea aștepta pînă a doua zi.

A coborît din mașină, s-a uitat cu prudență prin părți și a intrat. În biroul de la etaj, la masa rotundă, stăteau Dodon, Batrîncea, Țîrdea și Cornel Furculiță.

– Hai, Ivan Vasilevici, ce așa greu? îl luă la întrebări Igor Nicolaevici.

– Am avut de lucru la primărie, îi răspunse Ceban, în timp ce dădea mîna cu toți.

– Numai nu spune că nici măcar n-ai mîncat azi, îl luă Batrîncea peste picior.

– Am avut mult de lucru, serios.

Furculiță a deschis fereastra și și-a aprins o țigară.

– Hai, lasă, că nu vorbești cu femeia sau cu jurnaliștii. Nouă poți să ne spui și că ai băut sau ai fost cu fetele la saună, glumi el, suflînd fumul afară.

Dodon a zîmbit, iar după el, și ceilalți:

– Și dacă bei și te prinde poliția, să-l suni pe Cornel, că vine el și te scoate. Da, Cornel? Parastasul cui te are cu neamurile voastre. Mi-ai făcut-o bună atunci, și-încă înainte de alegeri.

Furculiță aruncă țigara apinsă peste geam și veni în fața președintelui:

– N-am să le-o iert niciodată, Igor Nicolevici. Lui femeie-mea, lui frate-su și la tot neamul lor.

Dodon îl privi în ochi, de parcă ar fi căutat să-l prindă cu minciuna.

– Bun, închide fereastra și hai să stăm de vorbă.

– Să trag și jaluzelele?

– Trage-le, să nu fie vreun jurnalist prin tufari și să avem mîine vorbe, a încuviințat președintele.

Ceban s-a așezat lângă Țîrdea, față în față cu Dodon:

– Vanea, uite care-i treaba, începu președintele. Ne-am adunat să avem o dicuție ca între bărbați.

Primarul de Chișinău se întrebă în sinea lui ce-o fi însemnînd o discuție ca între bărbați, la care participă și Batrîncea, despre care circulă zvonuri de tot felul.

– Ascult, domnule președinte.

– Noi cu băieții am vorbit de-amu… Ei sînt de acord… Vanea, a venit rîndul să ne ajuți.

– Cum, Igor Nicolaevici? Ce ai în vedere?

– Ia spune tu mie, cine te-a făcut primar? Partidul, așa-i? Așa-i! Acum e rîndul tău să ajuți partidul, de fapt, colegii de partid, să-i ajuți să ajungă în parlament.

– Și ce trebuie să fac?

Dodon se uită spre fereastră, de parcă avea impresia că-i urmărește cineva. Dar nu, nu era nimeni.

– Noi pentru ce punem peste tot unde se poate oamenii noștri? La primării, la întreprinderi de stat? Ca să putem smulge ceva, înțelegi? Bani pentru partid, voturi…

– Da, Igor Nicolaevici.

– Tu, ca primar, cum poți să ne ajuți?

Ceban vru să zică ceva, dar președintele nu-l lăsă să deschidă gura.

– La Chișinău, Vanea, n-ai cum să-i aburești să ne voteze, continuă Dodon. Că nu-i într-un sat, unde poți să-i faci probleme omului, dacă nu înțelege. La cei din oraș, care se cred mai căpoși, nu-i așa ușor să le arăți pe unde se pișă găina.

Furculiță și Batrîncea au încuviințat din cap, iar Țîrdea a răsuflat cu greu.

– Știi cum ai putea tu să ne ajuți? Cu bani, Vanea. Numai așa.

– Dar cum să bag mîna Igor Nicolaevici, că nu e vorba de capeici?

– Simplu: mărești impozitele pentru locuințe. Cîte apartamente sînt în Chișinău?

– Vreo… stați…

– Vezi că nici tu nu știi? Mărești impozitul pe case, cu 40-50 de procente și poftim! Avem și bani de campanie.

Ceban tăcea, dus de gînduri, scărpinîndu-și ceafa. Dodon continuă, privindu-l ca pe un copil prins la ungher.

– Asta e cea mai bună soluție. Și știi cum să faci? Îi obligi să plătească pînă pe 30 iunie? Cine nu vrea, penalități pentru fiecare zi de întârziere. Le place, nu le place, dar n-avem încotro. Dacă vin aiștia de la Harvard la putere, am umflat babana.

Ceban tăcea, uitîndu-se la președinte cu ochi de bouț cuminte, iar Țîrdea oftă iarăși din greu.

– Vezi tu cum faci, votați acolo în consiliu, vorbește cu băieții, organizează cumva, că nu degeaba ești primar. Dar partidul așteaptă bani pentru campanie. Noi toți ne punem încrederea în tine. Vezi să nu dezamăgești.

Terminînd vorba, Dodon se ridică, se duse la fereastră, și privi afară printr-o crăpătură dintre jaluzele. Apoi se întoarse către colegii săi de partid, afișă un zîmbet încrezut, se aporpie de Batrîncea și-i puse mîna pe umăr.

– Acum, c-am rezolvat-o și pe asta, poate bem ceva, ce ziceți? Lasă că nu ne mai oprește nimeni, dacă ceva…

Apoi se întoarse către Furculiță:

– Ce faci, Cornel, îl suni pe Voicu?…

Notă: Acest text este o proză și trebuie citit în această cheie. NordNews


Distribuiți acest articol!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button