ActualitățiBasarabia

Ciocoi despre programul noului Guvern: E ultra-socialist, de un socialism de extremă stângă! Promisiuni fără surse de finanțare

Distribuiți acest articol!

Fostul premier, Aureliu Ciocoi, consideră că programul noului Guvern, condus de Natalia Gavrilița, este unul „ultra-socialist, de un socialism de extremă stângă”. După ce făcut cunoștință cu textul propriu-zis, Ciocoi spune că a văzut un șir de dorințe, dar nu și sursele financiare care ar acoperi scopurile pe care și le propune guvernarea. Declarațiile au fost făcute la emisiunea Moldova în Direct.

„Sincer să fiu m-a mirat. Este un program de Guvernare ultra-socialist, de un socialism de extremă stângă și permanent aveam senzația că este un șir de dorințe, dar nu am văzut sursele, unde vor fi financiar acoperite aceste scopuri fixate. Aceeași majorare a pensiei – prima întrebare: Toți pensionarii sau cei care au contribuit la fondul social?

A doua întrebare: Îmi amintesc că noi am făcut o mică evaluare în Guvernul interimar și am ajuns la 5 sau mai multe miliarde lei ar costa anual această majorare de pensie.

Întrebarea de unde aceste 5 miliarde? Pentru că în bugetul actual eu nu văd o astfel de sumă disponibilă care ar putea fi reorientată spre scopuri sociale. Să mizăm pe donatorii internaționali? Ar putea fi acoperită o dată, dar nu permanent, dar aș fi foarte precaut în a face public astfel de declarații cu profund iz populist”, spus Ciocoi.

În același timp, Ciocoi a spus că Guvernul creat din 13 ministere, și nu 9 așa cum era până acum, totuși va necesita cheltuieli suplimentare.

„Funcția de vicepremier pentru digitalizare nu a existat niciodată în Republica Moldova și are nevoie de aparat ca să funcționeze. E nevoie de cel puțin 10 funcționari publici, care ar urma să asiste cabinetul vicepremierului. Iată aici avem deja cheltuieli suplimentare, comparativ cu costurile unui Guvern creat din 9 miniștri”, a mai spus Ciocoi.


Distribuiți acest articol!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button