Actualități

Ciocoi: PAS, DA și PSRM au făcut presiuni pentru a nu se aplica standardele europene pentru calitatea asfaltului

Distribuiți acest articol!

Premierul interimar, Aureliu Ciocoi, susține că unele forțe politice i-ar fi solicitat, alături de miniștri, să adopte o hotărâre prin care să fie amânată perioada de aplicare a noilor standarde europene a asfaltului care a blocat procesul de renovare a drumurilor în țară. Motivul ar fi „lobbismul aplicat de companiile producătoare de asfalt”. Acesta a recunoscut că a simțit o presiune și nu exclude că și alți miniștri s-ar putea să fie supuși unor astfel de presiuni.

„Asupra unui subiect am simțit presiune de la toate taberele politice, începând de la stânga terminând cu dreapta și am fost nevoit să opun rezistență din simplul motiv că nu îmi venea să cred, un subiect care a fost consensual pentru toate partidele – calitatea asfaltului. M-am pomenit cu o presiune atât din stânga cât și dreapta, de la toate partidele, cerând ca Guvernul să pună moratoriu la aplicarea acestor standarde europene care au intrat în vigoare la începutul anului curent.

Presiunile au venit și de la PAS, PSRM, Platforma ș.a. solicitau ca Guvernul să adopte o hotărâre prin care să fie amânată perioada de aplicare a noilor standarde europene care au intrat în vigoare în ianuarie. Mă sunau personal și deputați.

Nu exclud că miniștrii în funcție de domeniul lor de responsabilitate s-ar putea să fie supuși unor presiuni de același gen”, a declarat Ciocoi, la Cutia Neagră de la TV8.

Premierul Aureliu Ciocoi a venit cu un răspuns dur la nemulțumirile drumarilor în privința introducerii standardelor europene pentru producerea asfaltului, care blochează procesul de reabilitare a drumurilor. Premierul afirmă că au trecut 5 ani, de la aprobarea hotărârii de Guvern, timp suficient pentru ca ultimii să se conformeze. Ciocoi spune că la moment în țară există companii care sunt gata să efectueze lucrări cu noile standarte. „Sunt suficiente cu acreditări și certificate obținute”, a declarat Ciocoi.


Distribuiți acest articol!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button