ActualitățiBasarabiaIMPORTANTERomânia

Claudiu Târziu (AUR): Maia (și cu mai cine) vrea să scoată AUR din cursa pentru Parlamentul de la Chișinău?

Distribuiți acest articol!

Liderul AUR, senatorul Claudiu Târziu, a lansat un mesaj tranșant pentru conducerea Republicii Moldova, având în vedere tentativele de a scoate AUR în afara legii prin încălcarea legii, cum s-a mai întâmplat în trecut în cazul lui Andrei Năstase, respectiv invalidarea ilegală de către justiție a alegerilor pentru primăria Chișinău.

Claudiu Târziu atrage atenția în primul rând președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, că în cazul în care utilizează aceleași metode ca Vladimir Plahotniuc împotriva competitorilor electorali Uniuniunea Europeană își va închide porțile, iar ajutorul financiar de 600 de milioane de euro este condiționat clar de reformarea sistemului judiciar.

Am aflat că magistrații Curții Supreme de Justiție din Republica Moldova au retrimis la Curtea de Apel, spre analiză, o contestație depusă cu privire la validarea partidului AUR drept competitor electoral. Într-un stat de drept nu aș fi ridicat această problemă, dar știm prea bine că există precedente cu privire la utilizarea justiției din Republica Moldova pentru eliminarea competitorilor electorali, sau chiar pentru cîștigarea alegerilor.

Să fie clar: orice altă variantă decît menținerea deciziei de validare este o ingerință a politicului în justiție, contrar angajamentelor luate de către noua conducere de la Chișinău în fața partenerilor europeni. Să nu uităm că și cele 600 de milioane de euro oferite de Uniunea Europeană sînt condiționate de reforme reale în justiție. Porțile Europei și ale României trebuie să rămînă deschise pentru Republica Moldova, dar asta depinde în primul rînd de decidenții politici de la Chișinău.

În momentul de față, pîrghiile de putere pe astfel de situații se află la președintele Maia Sandu. Pe care îmi îngădui să o avertizez. Uniunea Europeană și noi, România, nu vom putea accepta, sub nici o formă, o astfel de bătaie de joc: să promiteți că veți urma standardele europene, dar să săvîrșiți aceleași manevre nedemocratice și, la limită, de corupție ca și foștii guvernanți. Moldovenii trebuie să decidă, prin vot, dacă AUR merită să intre în Parlamentul de la Chișinău, nu o instanță de judecată comandată politic sau, mai rău, de structuri infracționale.

Vă asigur că AUR nu se va opri din activitatea sa politică în Republica Moldova, în urma unei decizii nefavorabile a instanței, ba vom fi și mai motivați. AUR va continua să construiască politic, în mod democratic și cu respectarea legislației din Republica Moldova și a dreptului internațional, și totodată va atrage atenția asupra derapajelor politice, indiferent de cine le va comite.”, a declarat copreședintele AUR Claudiu Târziu.


Distribuiți acest articol!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button