Actualități

„Covid-ul e de vină!”: Un taximetrist beat la volan a încercat să mintă polițiștii

Distribuiți acest articol!

Un bărbat de 54 de ani, originar din raionul Criuleni, conducea un taxi în stare de ebrietate avansată, însă a încercat să mintă polițiștii că e infectat cu Covid-19 și „nu se simte bine”.

În dimineața de 6 iulie, polițiștii din Criuleni, aflîndu-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au observat și stopat un automobil ce prestează servicii de taxi care se deplasa haotic.

Bărbatul care se afla la volanul automobilului a refuzat să prezinte careva acte. Totodată, polițiștii au observat că șoferul vizual se afla în stare de ebrietate, însă acesta susținea că doar se simte rău!

Șoferul fiind supus testului alcoolscopic, s-a stabilit că avea o concentrație de alcool în aerul expirat de 1.47 mg/l.

Pentru abaterea constatată, pe numele conducătorului auto a fost pornită o cauză penală prevăzută de art. 264/1 alin 1.

„Conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat” care se pedepsește cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 200 la 240 de ore, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.


Distribuiți acest articol!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Back to top button