Actualități

Dodon şi Rogozin se vor “uni” în august

Distribuiți acest articol!

Dodon nu se opreşte să inițieze acţiuni întreptate către promovarea intereselor sale proruse. Preşedintele Republicii Moldova urmează să se întâlnească cu vicepremierul Rusiei şi cu Dmitri Rogozin pe 4 august în Iran. În acest context, vicepremierul Rusiei a menționat despre posibilitatea reînnoirii dialogului între autoritățile de la Chișinău și așa-zisa guvernare de la Tiraspol.

Potrivit lui Rogozin, dialogul reprezintă scopul principal al Federației Ruse în această regiune. De asemenea, el a declarat că trebuie rezolvate problemele economice doar ale celor 200 de mii de cetățeni ruși care locuiesc în regiunea transnistreană. În regiunea separatistă, armata rusă constituie aproximativ 450 de oameni, de aceea Federaţia Rusă a ameninţat că este gata să apere în orice moment Transnistria. Amintim că vicepremierul rus nu a ajuns vineri la Chișinău, la invitația președintelui Igor Dodon, pentru a participa, a evenimentele dedicate împlinirii a 25 de ani de la începutul misiunii de menținere a păcii pe Nistru. Autoritățile României au interzis aeronavei, în care se afla oficialul rus, să survoleze spațiul său aerian. Aparatul a zburat în cerc deasupra Ungariei, apoi a mers la Minsk.


Distribuiți acest articol!

2 Comments

  1. Pentru un asemenea dialog ar trebui initiat un referendum-sondaj sub juristictia ONU – OSCE, Consiliul Europei pentru a clarifica – cine INTRADEVAR liver a dorit cetatienia Federatie Rusiei si din ce motive ?? Era un timp cand doar asa zisilor cetateni cu pasapoarte sau ume de familie rusesti – RUSU, RUSNAC, li ce increddinta uneel functii pe ambele maluri ale Nistrului Uni dintre ei si acum primesc salrii de la parlamentul RM….

  2. Nu ma intereseaza veata “sexsuala” a lui Dodon. Ma deranjaza, ca s-a certat cu vecinii de dragul KGBistului de la kremlin si a electoratului prorus, ne trage asiduu in clubul tarilor – izgoi: Corea de Nord, Rusia si Iranul. “Maduro” moldovenesc e debusolat complet – daca stranuta cineva prin SUA,n-o sa-l ajute nici Plohotniuc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button