Actualități

Dorin Cimil: Dreptul de a stabili numărul secțiilor de votare în străinătate aparține în exclusivitate CEC-ului

Distribuiți acest articol!

Președintele Comisiei Electorale Centrale spune că CEC nu era obligată să deschidă 190 de secții de vot în străinătate. Potrivit acestuia, decizia de a deschide 150 de secții a reieșit din devizul de cheltuieli prevăzute pentru alegeri, iar acest număr de secții constituie plafonul maxim, scrie agora.md.

„Cîteva momente pe care trebuie să le aducem la cunoștință publicului ce reiese din motivarea Curții de Apel: Dreptul la vot este unul relativ, nefiind absolut, aprecierea vicierii dreptului la vot nu poate fi bazată pe presupuneri, deducții, calcule probalistice, bazate pe simplele aprecieri ale contestatarilor. Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene îi revine sarcina doar de a aviza secțiile propuse de CEC din punct de vedere logistic. (…) Dreptul de a stabili numărul secțiilor de votare în străinătate aparține în exclusivitate Comisiei, instanțele nefiind în drept să se pronunțe asupra oportunității acestora în condițiile Codului Electoral și ale Codului Administrativ”, a declarat președintele CEC, Dorin Cimil.

Totodată, Dorin Cimil a declarat că hotărîrea Curții de Apel Chișinău din 17 iunie și decizia Curții Supreme de Justiție din 22 iunie nu poartă un caracter obligatoriu, astfel CEC nu este obligată să creeze noi secții.

Menționăm că la 22 iunie, magistrații Curții Supreme de Justiție (CSJ) au respins recursul Comisiei Electorale Centrale (CEC) împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău (CA) prin care au fost anulate anexele CEC privind deschiderea a 139 și respectiv 146 de secții de vot în străinătate. Totodată, CEC a fost obligat să-și revizuiască deciziile și să aprobe altă hotărîre, ținînd cont de avizul Ministerului de Externe, prin care s-a propus deschiderea a 191 de secții.

Ulterior, CEC a decis să deschidă 150 de secții în străinătate.


Distribuiți acest articol!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button