Actualități

Două avioane de luptă din Germania au decolat spre România

Distribuiți acest articol!

Două avioane Eurofighter aparținând Forțelor Aeriene Germane au decolat, joi, 24 iunie, spre România, în scopul supravegherii spațiului aerian de-a lungul flancului sud-estic al NATO, relatează Deutsche Welle.

Cele două aeronave din cadrul Escadrilei Tactice 71 a Luftwaffe, ”Richthofen”, au decolat dimineața de la baza aeriană din Wittmund (landul Saxonia Inferioară), au confirmat Forțele Aeriene de la Berlin. 

La baza aeriană Mihail Kogălniceanu din Constanța, echipajele avioanelor de luptă vor prelua, alături de cele britanice, zborurile comune de protecție.

Transferul, care survine pe fondul tensiunilor din regiunea Mării Negre, era planificat de ceva timp și, prin urmare, nu reprezintă un răspuns imediat la această situație, mai arată sursa citată.

Marea Neagră a fost miercuri teatrul unui incident de securitate între Marea Britanie și Federația Rusă.

Mai întâi, Ministerul Apărării de la Moscova a anunţat că o navă rusească a tras focuri de avertisment şi un avion rusesc de bombardament SU-24 a lansat patru bombe înalt explozive cu fragmentaţie în calea unui distrugător britanic care pătrunsese circa trei kilometri în apele teritoriale ruseşti.

Replica de la Londra a venit atât din partea Ministerului Apărării și a ministrului Ben Wallace, cât și a prim-ministrului Boris Johnson, care au negat versiunea Moscovei. “Noi nu recunoaştem anexarea Crimeii, a fost ilegală; acestea sunt apele ucrainene şi a fost absolut corect de a le utiliza pentru a merge din punctul A în punctul B”, a răspuns Boris Johnson, într-un interviu la un post de televiziune britanic, potrivit Agerpres.

Într-un comunicat separat, Comandamentul Aerian al NATO de la Ramstein a informat că avioanele de vânătoare Typhoon ale Forțelor Aeriene Regale Britanice, care desfășoară în prezent misiunea NATO de poliție aeriană consolidată în România, au fost mobilizate ca răspuns la intrarea mai multor avioane de vânătoare rusești în spațiul aerian controlat de România deasupra Mării Negre.

“Mai multe avioane de vânătoare rusești SU-24 Fencer și SU-30 Flanker au fost urmărite la 22 iunie intrând în regiunea de informare a zborurilor din România, care este zona de spațiu aerian internațional controlată de România. Avioanele rusești nu au depus anterior planuri de zbor și nici nu au contactat controlorii de trafic aerian”, a indicat sursa citată.

Acestea reprezintă primele incidente de securitate care au loc în zona Mării Negre după summitul aliat din 14 iunie, unde liderii NATO au reafirmat că Rusia reprezintă principala amenințare la adresa securității euro-atlantice și au reafirmat importanța strategică a Mării Negre.


Distribuiți acest articol!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Back to top button