MAGAZIN

Ecosistemul râului Nistru este o prioritate pe agenda moldo-ucraineană

Distribuiți acest articol!

Guvernul a aprobat componența nominală a părții moldovenești în Comisia pentru utilizarea stabilă și protecția bazinului fluviului Nistru. Copreședinte din partea Moldovei a fost numită Valentina Țapiș, secretar de stat la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, transmite .

Prim-ministrul Pavel Filip a declarat că, deși se speculează foarte mult pe tema ecosistemului râului Nistru, aceasta este o prioritate pe agenda moldo-ucraineană. „Această comisie este una foarte importantă și rezultă dintr-o realizare pe care am reușit să o obținem anul trecut. Este vorba despre ratificarea de către Ucraina a Acordului de la Roma, din anul 2012, în baza căruia a și fost creată această comisie, care va avea posibilitatea să evalueze și să monitorizeze ce se întâmplă pe fluviul Nistru”, a notat Pavel Filip.

Șeful executivului a subliniat că s-a avansat în procesul de negocieri a acordului de funcționare a Complexului Hidroenergetic Nistrean, în cadrul căruia componenta mediului este cea mai importantă. El a menționat și adresarea, în comun cu Ucraina, către Comisia Europeană, cu solicitarea de acordare a asistenței pentru efectuarea unui amplu studiu ecologic de impact pe întreaga lungime a râului Nistru.

Cu referire la programul de dezvoltare energetică al autorităților ucrainene, care prevedea construcția în cascadă a încă șase centrale hidroenergetice, prim-ministrul a precizat că, urmare a ratificării Acordului de la Roma, în lipsa unui studiu de impact și fără acordul Republicii Moldova acest lucru nu se poate întâmpla. „Avem toate asigurările din partea Ucrainei că nu se va întâmpla absolut nimic care să ducă la înrăutățirea condițiilor râului Nistru. Dimpotrivă, vom face absolut totul pentru a-l păstra. Este o bogăție comună, este sursa principală de alimentare cu apă a orașului Chișinău, dar și pentru Odesa. De aceea, avem obligația să transmitem și urmașilor noștri un râu curat”, a conchis premierul.


Distribuiți acest articol!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button