MAGAZIN

FOTO. Dodon a amenințat unioniștii cu război, iar aceștia deja și-au pregătit „armata”

Distribuiți acest articol!

Unirea pentru care optează o parte din societatea din Republica Moldova, în opinia lui Dodon, înseamnă război civil. Președintele românofob al Republicii Moldova Igor Dodon a făcut această declarație în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune NTV Moldova.

Acesta susține că va folosi toate căile legale pentru a nu permite lichidarea statalităţii Republicii Moldova.

Chiar dacă președintele, probabil, a vrut să sperie unioniștii, aceștia mai mult s-au amuzat pe seama „furiei” lui Dodon. 

Jurnalistul Valentin Buda a ironizat pe pagina sa amenințarea lui Dodon. 

O altă postarea vine din partea altui internaut care și-a pregătit deja „armata” pentru face față războiului lui Dodon.

Dodon nu-și mai potolește slăbiciunea sa pentru referendumuri. Pentru soluţionarea problemei unionismului pe cale democratică, şeful statului propune organizarea unui plebiscit în cadrul căruia cetăţenii să fie întrebaţi ce-şi doresc.

„Clar că majoritatea covârşitoare va fi pentru păstrarea statalităţii, dar să punem punct odată la subiectul acesta. Dar ei nu vor accepta un astfel de referendum”, spune preşedintele.

Dodon nu uită nici de Consituție. Președintele consideră că introducerea vectorului de integrare europeană în Constituție, de către actuala guvernare, nu este decât o acțiune de PR.


Distribuiți acest articol!

One Comment

  1. singurele tancuri care sunt în zonă sunt ale separatiștilor transnistreni, R Moldova nu are tancuri! e clar acum cu ce armată umblă ”statalistul”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button