Actualități

Furculiță vrea să îi lăsăm pe separatiști să voteze pentru PSRM

Distribuiți acest articol!

Cornel, omul care se ocupa de ridicatul kuliocului, se agită ca peștele pe uscat prin presa dodonistă și speră ca moldovenii îi vor lăsa pe separatiști să voteze în mod organizat cu PSRM în schimbul a 500 de lei pentru un vot, cum s-a întâmplat și la alegerile prezidențiale.

Disperarea socialiștilor e foarte mare pentru că bat încet dar sigur spre 20%, fiind aprope de un scor minim istoric. Dodon a investit 1 milion de euro din kulioc până la această dată în campania electorală și nu se știe dacă își va mai putea recupera banii, având și șanse mari să piardă conducerea partidului în favoarea lui Ion Ceban.

În schimbul voturilor pentru PSRM, Cornel le promite separatiștilor că îi va ajuta să obțină autonomia, respectiv federalizarea Republicii Moldova.

”Acordarea unei autonomii după principiile care sunt în Găgăuzia, poate cu alte tipuri de reglementări juridice, dar în cadrul Republicii Moldova acordarea unei autonomii, astfel încât transnistrenii să se simtă siguri, să-și poată promova interesele lor atât în politică, cât și în administrație, inclusiv în învățământ să-și păstreze dreptul de a utiliza limba pe care o vorbesc și pe care o preferă. Asta-i indiscutabil”, a spus Furculiță.


Distribuiți acest articol!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button