ActualitățiBasarabia

Gafă de proporții la Președinție: Maia Sandu a oferit diplome elevilor în numele președintelui Igor Dodon

Distribuiți acest articol!

O gafă de proporții a avut loc la Președinție. Șefa statului, Maia Sandu a înmânat astăzi diplome elevilor eminenți din țară, din numele președintelui țării. Doar că numele președintelui Republicii Moldova, în diplomele semnate de Maia Sandu, este Igor Dodon. O elevă, laureată a acestei diplome, a publicat poza cu aceasta pe Facebook, însă la scurt timp a șters postarea. Președinția deocamdată nu a venit cu nicio explicație la această gafă.

„I-am salutat azi pe cei 105 absolvenți care au susținut Bacalaureatul 2021 cu o medie de la 9,6 până la 10. I-am felicitat pentru rezultatul lor remarcabil, le-am urat succes în realizarea viselor și le-am înmânat, în semn de apreciere, Diplome de onoare ale Președintelui Republicii Moldova. Avem tineri foarte buni, de care suntem mândri”, a spus șefa statului.

„Unii dintre absolvenți vor rămâne să învețe în Moldova, alții vor merge la studii peste hotare, dar sper că, peste câțiva ani, toți vor pune umărul la reconstruirea și dezvoltarea Republicii Moldova. Contăm pe contribuția creatoare a generației tinere. Între timp, noi vom porni – alături de noua majoritate parlamentară și de viitorul Guvern – o curățenie generală în toată țară”, a subliniat președintele Maia Sandu.

După ceremonia de decernare a premiilor, șefa statului a invitat absolvenții să viziteze Președinția Republicii Moldova.

În acest an, 18 elevi au absolvit liceul cu media 10; doi elevi cu media 9,8; 84 de elevi cu media 9,75 și un elev cu media 9,6.


Distribuiți acest articol!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button