ActualitățiBasarabia

Igor Grosu spune că șefii agențiilor de stat vor fi rugați să își dea demisia

Distribuiți acest articol!

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, susține că șefii agențiilor de stat „vor fi rugați să plece”, întrucât „nimeni nu este inamovibil”. Astfel, mai mulți miniștri, secretari și șefi la agenții vor fi demiși din funcție, în baza unor argumente. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Moldova în Direct”.

„În cazul demnitarilor numiți politic nu vedem noi cum s-ar opune schimbărilor, pentru că așa cum guvernarea anterioară i-a numit și i-a asumat politic, ei trebuie să plece cu guvernarea politică care a plecat, și respectiv noi venim și ne asumăm responsabilitatea pentru persoanele care le delegăm, și e responsabilitatea noastră.

Demisiile bineînțeles că vor fi și solicitate și argumentate. Noi avem un angajament făcut încă în campanie, în special în raport cu agențiile de reglementare, numiri din partea Parlamentului. Avem în plan să elaborăm o lege prin care să evaluăm prestația instituției, nu pur și simplu nu ne place „vă zicem la revedere”. Vom evalua prestația și vom lua o decizie politică, în baza legii”, a declarat Igor Grosu.

„Nimeni nu este inamovibil și nu poate să acopere cu legea pentru inacțiunea sa. Deci, noi nu avem luxul să ținem pe cineva 5-7 ani numai de dragul că el e inamovibil. Nu, noi nu avem timp de pierdut. Cei care își fac meseria să și-o facă în continuare bine mersi, cei care nu reușesc din varii motive, îi spunem mulțumesc, la revedere. Altă lume bună trebuie să vină”, a mai declarat președintele Parlamentului.


Distribuiți acest articol!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Back to top button