Actualități

Inaugurarea monumentului în memoria victimelor represiunilor politice din orașul Strășeni

Distribuiți acest articol!

Astăzi se împlinesc 72 de ani de la cel mai mare val al deportărilor staliniste organizate în Basarabia.

În noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, Basarabia a cunoscut infernul. Începând cu ora 02.00 și până la ora 20.00 seara a zilei de 7 iulie a avut loc operaţiunea denumită conspirativ „IUG”, unde au fost deportate circa 11.280 familii care întruneau 40.850 persoane.

,,Cu profund regret, constatăm faptul că până în ziua de astăzi, cineva încearcă să ne readucă în acele timpuri de grea încercare pentru poporul nostru.În această zi de tristă amintire, gândurile noastre de compasiune adâncă și regret profund se îndreaptă către toți cei care au avut de suferit în acei ani întunecați. Avem datoria morală de a onora memoria victimelor inocente, dar și de a lua măsuri pentru ca astfel de acțiuni să nu se mai repete vreodată.

Să-i comemorăm pe cei care au luptat până la ultima răsuflare şi care nu s-au mai întors din coclaurile Siberiei, pe cei care au luptat pentru liberatea noastră, şi-au dat viaţa pentru ca noi să trăim în linişte şi pace. Memoria este cea mai de seamă avere pe care le-o putem lăsa moştenire fiilor şi nepoţilor noştri. Averea care nu se poate răpi. Pe care nu o pot pierde distraţii la o răscruce. Fiindcă există în ei, ca un destin, a declarat Valentina Casian, primarul orașului Strășeni.

Complexul Memorial a fost amenajat din sursele alocate de către autoritățile de nivelul întâi și nivelul doi (Primăria municipiului Strășeni, Consiliul municipal Strășeni și Consiliul Raional Strășeni), la inițiativa AO Memorium din Strășeni, Președinte Tudor Sârbu, în baza Deciziei Consiliului local Strășeni din 7 iunie 2006.


Distribuiți acest articol!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Back to top button