MAGAZIN

Încă 3 ministere își reduc personalul în urma reorganizării

Distribuiți acest articol!

În contextul reformei administraţiei publice centrale se reduce efectivul limită al aparatului central al Ministerului Finanţelor, Ministerului Afacerilor Interne şi al Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării. Trei proiecte de hotărâre, cu privire la organizarea şi funcţionarea celor trei instituţii, sunt supuse consultărilor publice pa particip.gov.md, transmite IPN.

La Ministerul Finanţelor, cele 38 de trezorerii teritoriale care sunt în prezent, vor fi optimizate în 5 trezorerii regionale. Totodată, reforma prevede transferul de la Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale în gestiunea Ministerului Finanţelor a competenţelor ce ţin de elaborarea şi promovarea politicii în domeniul salarizării în sectorul bugetar. În contextul reformei, efectivul limită pentru Ministerul Finanţelor se stabileşte în număr de 475 de unităţi, în raport cu 540 de unităţi, cât este în prezent.

În urma reorganizării Ministerului Afacerilor Interne, efectivul-limită al aparatului central va fi de 138 unităţi, faţă de 158 de unităţi cât este în prezent. 74 unităţi urmează a fi funcţii publice cu statut special, 39 vor fi funcţii de suport şi funcţii de conducere. Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării se reorganizează prin absorbţia Ministerului Educaţiei şi a Ministerului Tineretului şi Sportului. Astfel, va activa ministrul, un secretar general, patru secretari de stat care vor fi responsabili de educaţie, cultură şi patrimoniu cultural, cercetare, tineret şi sport, un şef de direcţie generală, douăsprezece direcţii, trei secţii şi patru servicii, cu un efectiv limită de 121 unităţi. Până acum, cele trei instituţii aveau peste 300 de angajaţi.

Săptămâna trecută, Ministerul Justiţiei a supus dezbaterilor publice un proiect de hotărâre cu privire la organizarea şi funcţionarea instituţiei în contextul reformei administraţiei publice centrale. Atunci se anunţa că efectivul limită al aparatului central se măreşte cu aproape 20 de unităţi, până la 160 angajaţi, faţă de 141, care este în prezent. O zi mai târziu, respectivul proiect de hotărâre este înlocuit cu altul, unde se spune că va avea loc reducerea statutului de personal cu 8 unităţi, până la 133, faţă de 141.

Sursa: IPN


Distribuiți acest articol!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Back to top button