Actualități

Încă o cerere de strămutare a dosarului Șor de la Curtea de Apel Cahul, respinsă de CSJ

Distribuiți acest articol!

Dosarul lui Ilan Șor rămâne la Curtea de Apel Cahul. Asta după ce Curtea Supremă de Justiție a respins o nouă cerere de strămutare a cazului la o altă instanță egală în grad. Decizia a fost luată astăzi, 23 iunie, și este irevocabilă. „Respinge cererea înaintată de către avocaţii Colenco Aureliu şi Calaida Denis în numele inculpatului, privind strămutarea judecării cauzei penale în privinţa lui Şor Ilan.

Totodată, în document se menționează că „analizând circumstanțele invocate de către apărători în cererea de strămutare, Colegiul penal constată că, aceştia îşi exprimă neîncrederea faţă de completul de judecată care examinează cauza, criticând soluțiile emise pe parcursul examinării cauzei, indicând că îi sunt încălcate grav drepturile inculpatului, pe motiv că instanţa a admis un şir de încălcări, totodată, toţi judecătorii Curţii de Apel Cahul sunt părtinitori în raport cu cauza penală, fiind imposibilă examinarea obiectivă a cauzei în respectiva instanţa”.

„În acest sens, Colegiul penal subliniază că, motivele expuse în susţinerea cererii de strămutare, privind pretinsa imparțialitate a judecătorilor Curții de Apel Cahul, potrivit legii nu constituie temei de strămutare, deoarece circumstanțele noi indicate în cerere, nu cad sub incidența instituției strămutării judecării cauzei, astfel fiind criticate acțiunile judecătorilor pentru modul în care derulează procesul de judecare a cauzei penale, fiind invocate aceleași caracteristici de pretinsă imparțialitate a judecătorilor”, se mai arată în hotărâre.


Distribuiți acest articol!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Back to top button