Actualități

Ion Iovcev: Concediat de Chișinău, angajat la Bruxelles, va fi consilierul unui europarlamentar

Distribuiți acest articol!

Ion Iovcev, directorul unicului liceu cu predare în limba română din Tiraspol, care recent a fost destituit din funcție, va fi consilierul europarlamentarului Eugen Tomac. Despre aceasta Tomac a anunțat într-o postare pe pagina sa de Facebook

„Ion Iovcev, directorul singurului liceu cu predare în limba română de la Tiraspol a fost destituit din funcție! Ați îndrăznit să umiliți un om demn, care s-a jertfit timp de aproape trei decenii pentru a păstra vie conștiința românească la Tiraspol prin extraordinara sa activitate la Liceul “Lucian Blaga”, lucru care mă revoltă și mă nemulțumește profund. Repet, această lovitură împotriva unui profesionist, a unui om de înaltă ținută morală nu va rămâne fără consecințe”, srie Tomac în mesajul său.

Europarlamentarul mai menționează că decizia Ministerului Educației de la Chișinău denotă dispreț pentru educația în limba română, un gest care demonstrează cât se poate de limpede că pentru autoritățile autoproclamate de la Tiraspol și susținătorii lor școala românească din regiunea transnistreană reprezintă adevărata amenințare generatoare de insomnii, nu prezența trupelor rusești.

„Domnul Iovcev nu este singur! De săptămâna viitoare va fi consilierul meu la Parlamentul European. Voi fi alături de el și voi solicita tuturor instituțiilor Uniunii Europene să intervină pentru a-i apăra pe cetățenii R. Moldova care locuiesc în zona de conflict controlată ilegal de Federația Rusă. Încercarea de a-i reduce la tăcere pe cei care dau dovadă de curaj și opun rezistență arată doar frica și instabilitatea autorităților autoproclamate de la Tiraspol”, scrie Tomac.

Ion Iovcev, directorul unicului liceu cu predare în limba română din Tiraspol, liceul „Lucian Blaga”, a fost demis din funcție,după ce s-a aflat în fruntea instituției mai bine de 29 de ani.


Distribuiți acest articol!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button