ActualitățiExterne

Iubita disidentului Protasevici, într-o înregistrare făcută în detenţie

Distribuiți acest articol!

Studenta rusă Sofia Sapega, care a fost reţinută împreună cu activistul şi jurnalistul belarus Roman Protasevici, după ce avionul în care se aflau a fost deturnat spre Minsk pentru a fi arestaţi, apare într-o înregistrare făcută în detenţie. Între timp, rudele celor doi cer ajutor internaţional pentru eliberarea lor.

Un clip publicat marţi pe un canal Telegram pro-Lukaşenko prezintă o femeie care spune că este Sofia Sapega şi care recunoaşte că este editor al unui cont social media, Black Book of Belarus, pe care au fost publicate informaţii personale despre poliţişti belaruşi, o infracţiune în fosta ţară sovietică. Este foarte posibil ca ea să fi fost forţată să vorbească.

Această înregistrare a apărut la o zi după ce Protasevici a fost „forţat să mărturisească” că a organizat proteste masive după alegerile prezidenţiale din Belarus de anul trecut.

Anna Dudici a declarat marţi pentru Reuters că fiica ei în vârstă de 23 de ani este nevinovată şi că doar se afla în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit.

Sapega, masterand la Universitatea de Ştiinţe Umaniste Europene din Vilnius, a fost reţinută de regimul de la Minsk în legătură cu suspiciunea de a fi comis, în perioada august-septembrie 2020, infracţiuni în temeiul mai multor articole din Codul penal belarus, arată un comunicat al Ministerului rus de Externe.

Autorităţile belaruse au prelungit detenţia femeii pentru două luni, a confirmat avocatul ei.

Sapega se întorcea în Lituania cu Protasevici, după o vacanţă în Grecia, pentru a-şi susţine disertaţia, potrivit Universităţii. După ce avionul a aterizat duminică în capitala Belarusului, cei doi au fost preluaţi de agenţii de securitate.

Jurnalistul disident a spus că va coopera cu poliţia şi că este tratat corect . Părinţii lui sunt însă de părere că a fost lovit, iar mama lui, Natalia, a implorat comunitatea internaţională să îi salveze fiul, temându-se că va fi ucis.

„Fac apel la întreaga comunitate internaţională să îl salveze”, a spus ea. „Este doar un singur jurnalist, este doar un copil, dar vă rog… Implor pentru ajutor. Vă rog, salvaţi-l! Îl vor omorî acolo!”.

Mama lui Sapega a dezvăluit pentru BBC că ea a reuşit să îi trimită un mesaj, „mami”, pe WhatsApp înainte de a fi arestată. Ea a adăugat că fiica ei se află într-o închisoare din Minsk şi că Ministerul rus de Externe a spus că ca cerut acces consular. Nu sunt clare acuzaţiile care îi sunt aduse.

„Astăzi, Sofia a fost interogată. A fost acuzată că a comis o infracţiune penală. A fost aleasă o măsură preventivă – detenţie pentru o perioadă de două luni”, a spus avocatul ei,  Alexander Filanovici, marţi, pentru BBC.

Protasevici se confruntă cu acuzaţii legat de relatările despre protestele din august anul trecut şi spune că se teme de pedeapsa cu moartea, după ce a fost plasat pe o listă a teroriştilor. Belarusul este singura ţară europeană care încă execută prizonierii.

Ţările occidentale acuză Belarusul că a deturnat avionul Ryanair, care a fost redirecţionat din cauza unei presupuse alerte cu bombă. Mai multe companii aeriene au spus că nu vor mai traversa spaţiul aerian al Belarusului.Luni, la Bruxelles, liderii statelor membre UE au promis, în urma acestui incident, mai multe sancţiuni economice privind Belarusul.


Distribuiți acest articol!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button