ActualitățiIMPORTANTE

Breaking News/ Primarul și viceprimarul de Băcioi părăsesc Partidul Liberal și aderă la PUN

Distribuiți acest articol!

Primarul, un viceprimar și șapte consilieri locali ai comunei Băcioi, municipiul Chișinău, au părăsit Partidul Liberal și au aderat la Partidul Unității Naționale (PUN). Anunțul a fost făcut vineri, 16 februarie în cadrul unei conferințe de presă la IPN. Motivul invocat este faptul că în prezent doar PUN este capabil să pună în practică idealul de unire al tuturor românilor.

Cornel Pântea, președintele Organizației Chișinău PUN, a spus că formațiunea pe care o reprezintă, în frunte cu liderul de onoare al partidului, fostul președinte al României, Traian Băsescu, a lansat un proces amplu de constituire a unei forțe capabile să realizeze unirea Republicii Moldova cu România. O primă acțiune este aducerea forțelor unioniste sub același steag, în cadrul unui partid. „Au făcut această aderare cu fruntea sus, au făcut-o din suflet, au făcut-o cu bună credință”, a spus Corneliu Pântea.

Vitalie Şelari, primarul comunei Băcioi, este de părere că cetățenii Republicii Moldova trebuie să-și reconfirme neîntârziat apartenența la poporul român, deoarece este unica soluție la problemele cu care se confruntă populația dintre Prut și Nistru. „Noi am făcut acest pas cu capul sus, ne-am asumat toată responsabilitatea pentru decizia pe care am luat-o. Ne-am alăturat PUN pentru că la acest moment toate speranțele unioniștilor se îndreaptă către Traian Băsescu și către această formațiune politică”, a declarat primarul de Băcioi.

Mircea Ciubotaru, consilier local, a afirmat că decizia de a adera la PUN a venit după ce au făcut o analiză a situației politice și a constat că acesta nu este un partid al promisiunilor, dar al faptelor reale.


Distribuiți acest articol!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button