MAGAZIN

Mașina teroriștilor din atentatul din Barcelona, prinsă de radar în Franța

Distribuiți acest articol!

Autoturismul Audi A3 de culoare neagră, utilizat de jihadiști în atentatul din Cambrils, stațiune balneară situată la 120 km sud-vest de Barcelona (în Spania), a trecut prin Franța.

Vehiculul a fost surprins de o cameră radar pentru exces de viteză în regiunea pariziană cu aproximativ o săptămână înainte de atacurile de la Barcelona și Cambrils (14 morți și 126 răniți în total), a relatat duminică publicația franceză Le Parisien.

Dar, potrivit unor surse concordante, nicio legătură operațională cu Franța nu a apărut în aceasta etapă a investigațiilor. Ar putea fi vorba despre un simplu tranzit pe un traseu mai lung.

Aceste informații au apărut în cadrul cooperării polițienești și judiciare lansate la nivel european pentru a identifica eventuali complici și a înțelege cum o celulă compusă din 12 persoane a putut să se constituie fără să trezească suspiciuni în Catalonia.

În cursul nopții de joi spre vineri, un Audi A 3 a intrat în pietoni pe faleza din Cambrils, o stațiune balneară, înainte să lovească o mașină a poliției. În riposta lor, “Mossos d’Esquadra” — poliția catalană a ucis cinci tineri teroriști.


Distribuiți acest articol!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Back to top button