ActualitățiIMPORTANTE

EXCLUSIV// Mesaj din partea unui absolvent către 10TV: “Am realizat că am făcut o greșeală”

Distribuiți acest articol!

Redacția 10TV a primit un mesaj mai puțin obișnuit pe poșta electronică. Un absolvent ne scrie că regretă că a acceptat Diploma de Onoare din partea președintelui Igor Dodon în cadrul zilei de 18 iulie. Acesta solicită ajutorul nostru pentru a realiza “o procedură de renunțare la aceste diplome și de motivare a celorlalți absolvenți a renunța la ea”.

Citiți scrisoarea mai jos:

“Bună ziua, redacției 10TV!

Sunt unul din absolvenții care a primit această diplomă de onoare din partea președintelui. Am realizat că am făcut o greșeală, acceptând să particip în cadrul acestui eveniment. Motivul meu personal a fost de a-mi face părinții mai mândri de mine că am ajuns la așa nivel și cu speranța de a primi un premiu bănesc(sunt de la sat unde situația economică e mai precară, iar în anii următori studiile la universitate mă vor costa). În fine, nu am mers fiindcă îl admir pe Dodon, întrucât viziunile mele politice sunt legate doar de România și de unionism.

Astfel, vin cu o inițiativă de a începe o procedură de renunțare la aceste diplome și de motivare a celorlalți absolvenți a renunța la ea. Sper că mesajul meu a fost înțeles corect și că mă puteți ajuta cumva de a realiza acest lucru. Aștept vreun sfat din partea dvs.

Mulțumesc anticipat. Cu respect, Cătălin.”

Amintim că, președintele Igor Dodon, pe 18 iulie, a organizat o ceremonie la care a invitat 100 de elevi absolvenți din întreaga republică pentru a le conferi diplome de onoare. Ulterior, mai mulți elevi au reacționat pe rețelele de socializare spunând că au refuzat din mai multe motive premiul președintelui. Diez.md a efectuat o listă a celor care au refuzat diplomele din partea lui Dodon:

Mihaela Ungureanu

Mihaela este o elevă din Chișcăreni. „Un om care îți dă o diplomă, dar îți ia identitatea. Păcat. Atâta țară cât demnitate. Am fost invitată, dar am refuzat”, a scris tânăra pe pagina sa de Facebook. Ulterior, Mihaela ne-a spus că a primit invitația prin telefon, în contextul în care Președinția a reacționat la mesajul tinerei, menționând că în lista premianților nu există o elevă cu acest nume.

Valeria Bratu

Valeria a absolvit liceul din satul Slobozia Mare, raionul Cahul. „Nu vreau să fiu parte din acest joc manipulator, prin care Dodon încearcă să-și asume meritele absolvenților. Această diplomă, pentru mine nu are nici o valoare. Îmi doresc foarte mult ca în țara mea să fie apreciate la justa valoare adevărul și valorile autentice, iar asemenea oameni să nu mai poată să-și bată joc de istoria noastră.”

Marina Josanu

Marina este o tânără din Glodeni. „Sunt acum în România și încerc să-mi rezolv viitorul în Vest. Cred în Dumnezeu și în dreptate, nu știu cine și cum e, dar la mine e bine și tot pentru țara mea plec, ca să o ajut.”

Sorina Solonaru

Sorina Solonaru, o tânără care a absolvit recent liceul „Gheorghe Asachi” din Capitală, a confirmat pentru #diez faptul că și ea a refuzat diploma de onoare a președintelui Dodon. „Am refuzat diploma de onoare a președintelui pentru că el nu este președintele meu. Plus la asta, eu nu cred că mai am nevoie de încă o diplomă pentru ca să mă conving că merit notele pe care le am. Cum pot să accept o diplomă a unui președinte care susține că vorbește limba moldovenească? Știu că acest premiu nu ar trebui să aibă o conotație politică, dar nu mă pot afilia unui eveniment în cadrul căruia nu mă regăsesc.”

Livia Tonu

Livia a absolvit liceul „Gheorghe Asachi” din Chișinău. Tânăra a confirmat faptul că a refuzat diploma președintelui, însă nu a dorit să comenteze acțiunea sa.

Prin lista tinerilor care au refuzat invitația președintelui se numără Gheorghe Taran și Victor Lipcanu (Călărași).


Distribuiți acest articol!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Back to top button