ActualitățiBasarabiaExterneIMPORTANTERomânia

Milionarul Marcel Pîrlog și schemele criminale coordonate de Filat, Plahotniuc și Dodon

Distribuiți acest articol!

Printre candidații la fotoliul de șef al CFM s-a numărat și fostul director CFM, Vitalie Strună. Acesta a ocupat între noiembrie 2011 și iunie 2013 funcția de director CFM, fiind ulterior demis. El împreună cu un șef de direcție au figurat într-u dosar penal. Procurorul Roman Eremciuc declara, în februarie 2014 că cei doi au fost învinuiți de delapidarea averii străine în sumă de peste 400 de mii de euro. Tranzacțiile au fost efectuate în perioada 2011-2012. Codul penal prevedea pedeapsă de la 8 la 15 ani de închisoare.

Procurorii au întreprins ulterior o urmărire penală pentru identificarea lui Vitalie Strună, acesta fiind plecat un timp peste hotare, nota ZdG.MD.

Afacerile lui Vitalie Strună și Marcel Pîrlog

Împreuna cu Vitalie Strună în CFM a apărut Marcel Pîrlog prieten apropiat și coproprietari de afaceri. Din noiembrie 2011 au organizat scheme frauduloase de instituire a monopolurilor și furtul mijloacelor financiare a întreprinderii în sumă de 75 milioane lei prin livrarea fictivă a pieselor și materialelor. Strună și Pîrlog, reprezentanții clanului mafiot GFR, Gruia Stoica proprietarul faimoasei uzine de la Pașcani unde a fost pusă la cale schema infracțională de devalizare a întreprinderii CFM.

Arestarea lui Gruia Stoica – București – România

Astfel acești doi indivizi au organizat în Republica Moldova la cel mai înalt nivel la acea dată cu ajutorul ministrului transporturilor Anatol Șălaru includerea în credite internaționale modernizarea a 5 garnituri de trenuri de pasageri care a costat CFM 12 milioane de EURO. Sursele din Serviciile de Informații ale RM susțin că peste 6 milioane de EURO au ajuns în buzunarele lui Vitalie Strună și Marcel Pîrlog din această operațiune.

Vitalie Strună

Cei doi au creat o companie fiică a GFR în Republica Moldova cu denumirea de Eurorail SRL unde director este numit Marcel Pîrlog. Din acel moment paznicul de la Seabeco (Pîrlog) devine cardinalul din umbră a tuturor schemelor în transporturi. După un conflict dintre cei doi și GFR (nu au primit toată suma din modernizarea locomotivelor Pîrlog pleaca din Eurorail cu toata echipa (Carapascal Mihail și Bălan Anatolie) și crează împreună cu Strună compania Condaline și mai tîrziu Translogist Sistem care în scurt timp preia mai toate transporturile pe calea ferată.

Prin aceste scheme au fost create artificial condiții pentru instaurarea monopolului în prestarea serviciilor de expediție pentru aceste companii:

  1. Union Expediție a devenit operator național de expediție pe sectorul transport feroviar în cadrul programului ZUBR. În această întreprindere și-a creat un monopol exclusiv la organizarea transportării loturilor de sare importată.
  2. SRL Translogistsystem operator național al trenului VIKING din Republica Moldova.
  3. SRL Condaline monopolist în importul prundișului pe calea ferată.

Marcel Pîrlog apare în diferite ipostaze pe rețelele de socializare, respectiv în diferite locații exotice și împreună cu soldați ai unei divizii de aeropurtate a Ucrainei și membri ai batalionului AZOV.

Lista companiilor de expediție care au contract cu CFM printre care și cele trei firme controlate de Marcel Pîrlog

http://tracer.railway.md/tarif/ro/expeditor.htm

Operatori tren containere printre care 2 dintre companiile lui Pîrlog

http://tracer.railway.md/tarif/ro/operator.htm

Mărturii sub anonimat din cadrul structurilor militare ale statului

Banii au fost scoși din Republica Moldova din 2014 pînă în 2017 prin offshore-ul CargoLogist LP. În perioada 11.09.2014 pînă în 07.12.2016 în CargoLogist au fost concentrate plățile mai multor companii de expediție: Translogistsystem, Union Expeditie, Condaline, Transline Exim, Elit Trans, Gradalogistic și Eurorail; astfel pe contul firmei offshore au fost transferate 158 milioane lei.

Începînd cu anul 2017 compania CargoLogist a fost substituit cu GlobalLogistics Railway LP, astfel din 05.07.2016 până în 26.01.2018 firmele de expediție au transferat 78 milioane lei. GlobalLogistic a efectuat transferuri în contul firmei Molincom Exim specializat în prestarea serviciilor de agenturare în Portul de pasageri Giurgiulești, proprietarii acestei companii până nu demult erau Cecan Iurie Arsenie și Pîrlog Marcel 50% fiecare cotă parte.

O dată cu venirea lui Iurie Chirinciuc la Ministerul Transporturilor Pîrlog ajunge să monopolizeze transportul de pietriș și cereale din Portul de pasageri Giurgiulești astfel având controlul integral al pieței de pietriș și o mare parte a celei cerealiere. Culmea ipocriziei este că nici nu s-au străduit să schimbe beneficiarii acestor scheme, aceleași companii Condolain, Translogist, fondate de Pîrlog au monopolizat atât transportul fluvial cît și cel feroviar. În 2015 apare și compania Molincom și Vovicris care au conexiuni deja cu regimul Democrat, cu unul din apropiații lui Vladimir Plahotniuc, IURIE CECAN, prieteni cu Vitalie Strună și Marcel Pîrlog.

Vladimir Plahotniuc

Gruparea criminală controlată de Vladimir Plahotniuc pe zona contrabandei de țigări a organizat schemele pe calea ferată și prin portul Giurgiulești în cantități deosebit de mari, fiind ascunse în cereale.

Pentru a monopoliza și mai mult piața serviciilor pe Calea Ferată Pîrlog organizează monopolul și pe piața transnistreană coordonată de Evgheni Sevciuk și Vlad Filat. Înțelegerea sa finalizat prin acordul Sevciuk-Filat de reluare a traficului feroviar din 2012. Astfel, în urma acestei înțelegeri Pîrlog urma să strîngă dijma pe teritoriul Transnistriei și să o împară între cei doi lideri Sevciuk și Filat, fără a uita de prietenul său Sergiu Tomșa care a contrasemnat acest document.

Înțelegerea Filat – Sevciuk

La acordul Sevciuk – Filat au participat Pîrlog Marcel, Mihai Carapascal și din partea transnistreană Iurie Melnic, ajutorul președintelui PMR responsabil de întrebari în transport și construcții.

Tomșa Sergiu este numit după plecarea lui Strună și se conturează o altă gupare (Tomșa, Arcadie Vicol și Marcel Pîrlog). În această perioadă se pun bazele monopolului serviciior de expeditie pe Calea Ferată. Din 50 companii de expediție rămîn 15, toate fidele regimului din care 3 sunt ale lui Pîrlog (Condolain, Translogist, Union Expeditie). Aceste 3 companii transportă 60% din toate comenzile pe CFM astfel încasînd și toate veniturile. Se monopolizează transportul de pietriș și de granit de către Pîrlog. Toate companiile de contrucție a drumurilor sunt nevoite să cumpere pietriș de granit de la Condolain. Profitul fiind de 5 USD pe tonă (Despre care vorbea Brînzan) astfel timp de 3 ani fiind deturnate sume uriașe din Fondul Rutier.

Prin prietenii din SIS, CNA, MAI și procuratură schemele sunt ținute sub control. Din 2013 se începe utilizarea schemelor criminale și în privința exportatorilor de cereale de la care se cerea 4 USD pe tonă. Toata industria a cumpărat basculante și au parasit Calea Ferată.

Pentru eliminarea concurenților Pîrlog a intrat în complicitate și cu șefii CF Ucraina, cea mai mare întreprindere din Ucraina, astfel nimeni din operatori pe CF nu puteau importa pietriș din Ucraina și nici un alt operator nu putea exporta cereale în porturile ucrainene decât cele ale lui Pîrlog.

Arsenii Avacov – comandant al armatei Ucrainei pe frontul din Donbas

Acest lucru este posibil datorita faptului că Marcel Pirlog finațează batalionul Azov al lui Arsenie Avacov (comandantul lui Pîrlog din VDV este înrolat în acest batalion și i-a facut lui Pîrlog cunoștință cu Avacov) în schimbul acestor bani el primește comenzi de transport, vagoane în concesiune de la Ukrzaleznita.

Legăturile lui Pîrlog la nivel înalt în Federația Rusă au fost create cu ajutorul lui Marghelov Alexandr Vsilievici. Finanțînd asociația obștească a lui Marghelov el a fost și decorat.

Pîrlog – Marghelov

Tot pe timpul guvernării Maiei Sandu, Marcel Pîrlog s-a manifestat foarte agresiv și l-a amenințat cu moartea pe vicedirectorul CFM Miron Găgăuz precum că acesta nu îi permite să ia în arendă vagoane cerealiere.

În timpul guvernării PSRM Pîrlog continua toate schemele prin Adrian Onceanu (un apropiat de-al lui Dodon si coleg de facultate) care l-a scos la primul esalon al conducerii si anume la  Alexandru Dodon fratele Presedintelui care este responsabil de toate schemele in intreprinderile de stat.

Adrian Onceanu

Compania lui Marcel Pîrlog este unica care are contract de arendă a vagoanelor cu CFM, cu toate că de nenumarate ori au cerut și alte companii să primească astfel de contract. Onceanu primește de la Pîrlog 5 USD pe zi pentru fiecare vagon.

Alexandru Dodon

Contractele de arendă a vagoanelor se pot verifica public la ÎS CFM

Pîrlog este protejat de către actualul colaborator SIS V. Cojocari care deține funcția de șef de direcție responsabil de activitatea transportului. El personal monitorizează atît schemele albe cît și cele negre la IS CFM. Motiv care a stat la baza de a primi lunar salariu de la Marcel Pîrlog.

Pîrlog Marcel este protejat de Tulei Ion ex angajat MAI, care face parte din gruparea lui Alexandru Dodon, fratele ex-președintelui Igor Dodon.

Tulei a corupt lucratorii CFM din comisia de achiziții și serviciul marfar, respectiv Serbinov Vladimir, pentru ai da acces la informații confidențiale.

Mai recent Marcel Pîrlog și Alexandru Maximov se laudă că discută cu Alexandru Dodon fratele ex-presedintelui Igor Dodon despre toate chestiunile economice din CFM și Portul Giurgiulești. Pentru portul internațional Giurgiulești există o înțelegere ca pe fiecare tonă să se plătească 1 dolar.


Distribuiți acest articol!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button