Actualități

Moldovenii cu cetățenie română pot călători liber în Italia

Distribuiți acest articol!

Ministerul Sănătăţii din Italia va elimina începând cu 16 mai obligativitatea efectuării perioadei de carantină de cinci zile pentru mai multe categorii de cetățeni, printre care și cei care provin din Uniunea Europeană, Marea Britanie şi Israel. În această categorie intră și moldovenii care dețin cetățenia română. În Italia trăiește cea mai mare comunitate de cetățeni ai Republicii Moldova, fapt bine venit după această perioadă lungă de pandemie. Acestora li se va solicita doar un test negativ pentru coronavirus realizat cu 48 de ore înainte de intrarea în ţară, informează EFE.

Măsura, care a fost aprobată pentru Săptămâna de Paştele catolic, prevedea o perioadă de carantină de cinci zile pentru orice persoană care a stat timp de două săptămâni în una dintre cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene.

Ministerul a hotărât și prelungirea măsurilor restrictive pentru zborurile provenite din Brazilia.

Italia experimentază și „zboruri libere de COVID-19”

Se experimentează, de asemenea, aşa numitele zboruri libere de COVID-19 pe aeroporturile din Veneţia şi Napoli, precum şi pe cele din Milano şi Roma, pentru zborurile provenite din Canada, Japonia, Emiratele Arabe Unite şi Statele Unite, se informează într-o notă.

Țara peninsulară a interzis în urmă cu câteva săptămâni zborurile provenite din Sri Lanka, India şi Bangladesh, o măsură menită să frâneze pătrunderea în ţară a variantei indiene de SARS-CoV-2.

Se permite intrarea în Italia din aceste ţări doar călătorilor de naţionalitatea italiană.


Distribuiți acest articol!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Back to top button