ActualitățiExterneMAGAZIN

Președintele Lituaniei și premierul Spaniei au fost evacuați dintr-o bază NATO, din cauza unui avion rusesc

Distribuiți acest articol!

Premierul Spaniei, Pedro Sanchez, și președintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, susțineau o conferință de presă la o bază militară din Siauliai, Lituania, când la un moment dat a fost necesară evacuarea lor de urgență din zonă. Totul s-a întâmplat în ziua de joi, 8 iulie curent, în cadrul turneului republicilor baltice.

Oficialii susțineau o conferință de presă, când pe fundal persoane responsabile au început forfota specifică operațiunii de evacuare.

A fost o alertă de securitate, din cauza unui avion militar rus care s-a apropiat neautorizat de baza militară, anume în timp ce președintele lituanian făcea declarații de presă. Acesta, dar și oficialul spaniol, se tot întorceau nedumeriți să înțeleagă ce se întâmplă.

„Am văzut o amenințare reală care justifică prezența trupelor spaniole în Lituania”, a declarat, mai târziu pentru presa internațională, purtătorul de cuvânt al premierului spaniol.

Două avioane Eurofighter au decolat ca să-l intercepteze.

Conferința de presă a fost reluată la circa 30 de minute după incident.

Distribuiți acest articol!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button