Actualități

Procurorul Ion Caracuian, despre crimele din sistemul penitenciar: După înlăturarea lui Moscalciuc și Demcenco, foarte multe persoane vor să vorbească

Distribuiți acest articol!

Șeful Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Ion Caracuian, a relatat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, despre evoluția investigațiilor în cauzele penale legate de sistemul penitenciar. Procurorii și instituțiile de forță au efectuat, de la începutul anului curent, descinderi în închisori soldate cu reținerea mai multor angajați ai Administrației Naționale a Penitenciarelor, inclusiv a fostului șef adjunct Serghei Demcenco și a șefului Penitenciarului nr. 15 Cricova, Victor Munteanu.    

„Avem interesul să documentăm de ce în sistemul penitenciar funcționează și astăzi infrastructura criminală, de ce unii sunt umiliți, iar alții stau în condiții foarte bune, de ce aceste lucruri sunt acoperite de către Administrația Națională a Penitenciarelor, de ce gardienii închid ochii atunci când se comit ilegalități sau de ce favorizează aceste practici”, a spus Caracuian.

După ce „a fost înlăturat din sistemul penitenciar Moscalciuc [Machena]”, după ce a fost înlăturat din funcție Demcenco, a precizat Caracuian, foarte multe persoane se deschid.

„Foarte multe persoane nu mai au teamă să facă declarații, inclusiv cu cereri de a fi audiați. Pe moment, sunt peste 100 de persoane audiate la cerere”, a detaliat șeful PCCOCS.

„Au fost depuse declarații împotriva celor care asigurau subcultura criminală și a celor care, tacit, acceptau să persiste această subcultură în penitenciare. Avem un șef de penitenciar învinuit și alți angajați ai sistemului penitenciar cu statut de bănuit.”

Procurorii și instituțiile de forță efectuează de la începutul lunii februarie curent percheziții în închisori. Motivul perchezițiilor ține de investigarea lui Serghei Demcenco de către PCCOCS pentru abuz de serviciu în interesul unei organizații criminale.

Acest dosar este diferit de cel investigat de Procuratura municipiului Chișinău la subiectul escrocheriilor cu cardurile bancare din Penitenciarul nr. 18 Brănești, a precizat serviciul de presă al acestei procuraturi. 

Magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, au prelungit, pe 11 iunie, cu 30 de zile măsura preventivă de arest la domiciliu pentru fostul șef adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor, Serghei Demcenco, reținut pe 15 februarie.

În același dosar, procurorii au efectuat un control la Penitenciarul Nr. 15 Cricova. În urma descinderii, șeful închisorii, Victor Munteanu, și interlopul Vladimir Moscalciuc, alias Machena, au fost transportați în izolatorul Centrului Național Anticorupție.

Machena se află în detenție din ianuarie 2002 după ce a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru furt în proporții deosebit de mari. Ulterior, i-a fost redusă pedeapsa la zece ani de închisoare. În 2012, a fost condamnat la alți 19 ani cu executare, fiind învinuit de organizarea unui grup criminal, care se ocupa cu estorcarea banilor prin șantaj de la deținuți și rudele lor.

În 2014, Moscalciuc și unul dintre apropiații săi, Vitalie Gușan, alias Boroda, au ajuns din nou pe banca acuzaților, fiind învinuiți de șantajarea deținuților. Dosarul era pe rol la Judecătoria Chișinău și a bătut pasul pe loc deoarece mai mulți deținuți care au făcut declarații la etapa urmăririi penale au refuzat să facă declarații în instanță în prezența lui Moscalciuc.

Sursa Anticorupție.md


Distribuiți acest articol!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Back to top button