Externe

Qatar în pragul unei crize diplomatice majore

Distribuiți acest articol!

Arabia Saudită și patru aliați ai săi au rupt luni relațiile diplomatice cu Qatar, țară bogată în resurse de gaze, pe care o acuză de promovarea unei politici externe controversate, de susținerea terorismului și de provocarea unei crize majore în Orientul Mijlociu.

Autoritățile din Qatar au reacționat imediat, acuzând vecinii săi că încearcă să forțeze instaurarea unei tutele asupra țării și de a o distruge economic.

Această criză intervine la două săptămâni de la vizita lui Donald Trump la Ryad, în care a îndemnat țările arabe să lupte contra grupurilor extremiste și a criticat Iranul pentru aproprierea sa de Qatar. Ruperea relațiilor diplomatice este însoțită și de măsuri economice: închiderea frontierelor terestre și maritime, interdicții de survolare și restricții privind circulația persoanelor.

Aliată atât cu Ryad, cât și cu Doha, administrația de la Casa Albă a invitat țările din Golf să rămână unite. Statele Unite dispune de o bază militară aeriană la Al-Udeid, Qatar, unde staționează 10.000 de soldați americani. Această bază, sediul Centcom (United States Central Command), este utilizată pentru raidurile americane contra Statului Islamic.

Turcia, o țară apropiată de Qatar, a propus ajutorul său pentru dezamorsarea crizei, în timp ce Iran, marele rival regional al Arabiei Saudite, a estimat că doar un dialog sincer ar putea soluționa diferendul.

De la crearea Consiliului de Cooperare din Golf (1981), care reunește Arabia Saudită, Bahrain, Emiratele Arabe Unite, Kuwait, Oman și Qatar, această criză este una dintre cele mai grave.

 

 


Distribuiți acest articol!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Back to top button