MAGAZIN

România și RM, cooperare în domeniul militar. La București se discută viitorul apărării comune

Distribuiți acest articol!

Cooperarea militară moldo-română va fi discutată la cea de-a patra reuniune a Comisiei mixte, care se desfăşoară miercuri, 25 aprilie și joi, la Bucureşti, anunță Ministerul Apărării.

Potrivit Secretarului de Stat în domeniul politicii de apărare şi cooperării internaţionale, Dumitru Mînzărari, care este şi copreşedinte al comisiei din partea Ministerului Apărării al Republicii Moldova, agenda discuţiilor cuprinde subiecte referitoare la cooperarea militară dintre instituțiile de apărare ale celor două state, asistența oferită Republicii Moldova de către Alianţa Nord-Atlantică, stadiul de implementare a Iniţiativei de Dezvoltare a Capacităţilor de Apărare (DCBI), precum și relaţia Republica Moldova — Uniunea Europeană în contextul Politicii de Securitate şi Apărare Comună (PSAC).

De asemenea, vor fi abordate noi posibilități de sprijin pentru reforma sectorului de apărare, care este în prezent în proces de derulare, şi va fi semnat Planul bilateral de cooperare între Ministerul Apărării al Republicii Moldova şi Ministerul Apărării Naţionale din România pentru anul 2018.

Prima reuniune a Comisiei mixte moldo-române în domeniul apărării a avut loc pe 21 septembrie 2015, la Chişinău.


Distribuiți acest articol!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Back to top button