10TVActualitățiIMPORTANTE

Scrisoare deschisă din România: Oprirea lucrărilor de desfiinţare a Hotelului Naţional din Chişinău

Distribuiți acest articol!

Asociaţia Obştească Biroul pentru Artă şi Cercetare Urbană din România este împotriva lucrărilor de desfiinţare a Hotelului Naţional din Chişinău şi susţine cu insistenţă includerea sa în Registrul Monumentelor Istorice de ordin local si naţional, conservarea şi restaurarea sa corectă. În acest sens, Asociaţia a publicat o scrisoare deschisă care este adresată autorităţilor din Republica Moldova.

„Scrisoare deschisă pentru oprirea lucrărilor de desfiinţare a clădirii Hotelului Naţional (fost Intourist), şi soluţionarea dosarului de clasare din 2016-2019. Asociaţia Obştească Biroul pentru Artă şi Cercetare Urbană se pronunţă hotărât împotriva lucrărilor de desfiinţare a clădirii Hotelului Naţional (fost Intourist), echivalentă cu distrugerea clădirii cu o valoare arhitecturala excepţională. Clădirea se află în inventarul Asociaţiei BACU, printre cele 40 de clădiri valoroase ale arhitecturii postbelice a Republicii Moldova cae sunt aflate în pericol.

Demolarea Hotelului Naţional şi înlocuirea sa cu o altă construcţie, aşa cum a fost solicitată de actualii proprietari, vor desfigura irecuperabil Piaţa Naţiunilor Unite din punct de vedere urbanistic, schimbându-i caracterul autentic specific arhitecturii şi planificării urbane postbelice a Republicii Moldova. Solicităm demararea proiectului de restaurare a Hotelului Naţional conform proiectului iniţial din 1969, cu păstrarea finisajelor autentice iniţiale şi restaurarea restaurantului şi a fantânii arteziene din faţa accesului. Investiţia nouă solicitată de proprietar nu este oportună pentru configuraţia urbană a Pieţei Naţiunilor Unite şi nu coincide cu părerea profesioniştilor în domeniu şi a membrilor societăţii civile. Ne adresăm dvs., cu cererea urgentă de a anula proiectul de înlocuire a Hotelului Naţional cu o altă clădire şi astfel de a preveni pierderea unui monument valoros. Totodată solicităm soluţionarea în regim de urgenţă a cererilor de clasare şi includere în Registrul Monumentelor Istorice Naţionale şi Locale a Hotelului Naţional, atât prin Ministerul Culturii cât şi prin Primăria Capitalei.

Clădirea Hotelului Naţional din Piaţa Naţiunilor Unite este una dintre lucrările cheie ale arhitecturii noastre moderne de după cel de-al Doilea Război Mondial şi un excelent exemplu de arhitectură metropolitană. Colectivul de arhitecţi condus de A. Gorbunţov, V. Şalaghinov şi inginerii Y. Skrinski, V. Ivenko, T. Derkacenko au ridicat-o în anul 1974 într-o locaţie proeminentă şi semnificativă din punct de vedere istoric: în centrul Chişinăului. Hotelul de 15 etaje a fost printre cele mai reprezentative din Chişinău, gazda celor mai fastuoase petreceri destinate turiştilor şi oficialilor din străinatate. Etajele superioare, destinate cazării, puteau găzdui 580 de persoane, iar servicile erau dispuse la nivelurile inferioare. Printr-o galerie se ajungea la restaurante (470 de locuri), la sala de banchete şi la bar. Interioarele erau decorate cu ornamente metalice şi cu sculpturi în lemn şi piatră.

Hotelul a făcut parte până în 1992 din reţeaua hotelieră sovietică Intourist, iar până în 2006 din patrimoniul statului, după care a fost privatizat. Acum se află în stare avansată de degradare, volumul înalt fiind pregătit pentru demolare încă din 2013 şi demontat până la carcasa de beton. Din 2016-19 se află pe lista de obiective propuse de B.A.C.U. pentru clasare Ministerului Culturii din Republica Moldova, iar din 2020 pentru clasare la Primăria Chişinăului.

Clădirea echilibrată în formă şi proporţii a arhitectului Gorbunţov a adus o contribuţie semnificativă la arhitectura urbană a Moldovei, într-un limbaj istoric clar şi moderat, şi chiar a marcat punctul de cotitură al modelelor arhitecturale postbelice din republică. Integrând caracteristicile structurale şi spaţiale ale perioadei interbelice, edificiul este dedicat percepţiei spaţiale a unei clădiri tip lamă şi a unui corp pavilionar/restaurant ce au fost concepute pe două direcţii, una verticală, a cazării, şi alta orizontală, a spaţiilor comune şi a serviciilor. Plastica exterioară este accentuată de utilizarea unor elemente prefabricate din beton armat interpretate într-o tehnică modernistă.

Cu faţadele din panouri prefabricate cu exteriorul repetitiv, extrem de impunător, dar şi transparent prin golurile ferestrelor, clădirea are o importanţă arhitecturală deosebită dincolo de aspectul urban. Interiorul are 15 nivele, cu zone funcţionale proiectate diferit, acces primitor şi scări spaţioase, în conformitate cu funcţia hotelieră situată central. Arhitecţii reuşiseră să construiască una dintre cele mai semnificative clădiri hotel din RSSM: funcţională, transparentă, cu o mare uşurinţă tectonică. Este o mărturie indispensabilă, şi nu doar pentru locuitorii din Chişinău.Având în vedere importanţa istorică, poziţia urbană expusă şi valoarea artistică a clădirii, susţinem cu insistenţă toate eforturile pentru soluţionarea demersului de clasare şi includerea sa în Registrul Monumentelor Istorice de ordin local si naţional, conservarea şi restaurarea sa corectă. Vă rugăm, domnule ministru, domnule primar ca împreună cu toţi factorii responsabili, să vă opuneţi pierderii iminente a unui monument naţional important. 

Cu stimă,

Preşedinte arh. Dumitru RUSU

BACU (Birou pentru Arta si Cercetare Urbană)”

Aceasta este scrisoarea României către autoritățile din Republica Moldova.


Distribuiți acest articol!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Back to top button