Actualități

Seceta, următoarea criză globală ce va afecta omenirea, după pandemie

Distribuiți acest articol!

Următoarea criză globală care ameninţă omenirea, după pandemie, este seceta avertizează reprezentantul special al secretarului general al ONU pentru reducerea riscului de dezastre.

„Seceta este pe punctul de a deveni următoarea pandemie şi nu există niciun vaccin care să o vindece. Cea mai mare parte a lumii va trăi cu stres hidric în următorii câţiva ani. Cererea va depăşi oferta în anumite perioade. Seceta este un factor major în degradarea terenurilor şi în scăderea randamentelor pentru culturile majore”, a declarat Mami Mizutori, reprezentantul special al secretarului general al ONU pentru reducerea riscului de dezastre.  

Oficialul ONU a explicat că oamenii trăiesc cu secetă de 5.000 de ani, dar ceea ce vedem acum este foarte diferit. Datele legate de secetă au fost centralizate în Global Assessment Report, coordonat de Mami Mizutori şi Roger Pulwarty.

„Activităţile umane exacerbează seceta şi sporesc impactul, ameninţând cu deraierea progresului în ceea ce priveşte ridicarea oamenilor din sărăcie”, a adăugat Mizutori.  

„Trebuie să avem o perspectivă modernizată asupra secetei. Trebuie să ne uităm la modul de gestionare a resurselor precum râurile şi bazinele hidrografice mari”, a declarat Roger Pulwarty.

Defrişările, utilizarea excesivă a îngrăşămintelor şi pesticidelor, supra-păşunatul şi supraextracţia apei pentru agricultură sunt, de asemenea, probleme majore, spune acesta.


Distribuiți acest articol!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button