ActualitățiBasarabia

SIS-ul trebuie să fie neutru, adică să țină și cu rușii, și cu nemții, numai nu cu moldovenii

Distribuiți acest articol!

În ultimii zece ani, Serviciului de Informații de Securitate i s-au retras prin lege mai multe atribuții și instrumente de constrângere ca să nu se transforme iarăși în poliție politică. SIS-ul nostru nu poate porni urmăriri penale și nici nu poate acționa pe mandate de securitate așa de ușor cum o făcea mai înainte. Acestea se prezintă ca justificări pentru eșecurile pe care le face securitatea moldovenească.

SIS-ul nu a reușit să convingă lumea că slujește interesul național, dar nici nu poate face acest lucru într-o mică republică Moldovă capturată de spionajele nemțesc și rusesc, cu tot cu partide, organizații și presă. Vă dați seama că ar cădea toată elita de la Chișinău dacă serviciul de securitate și-ar face într-adevăr treaba, așa cum spunea un mare clasic de pe malul Bîcului despre lustrația antisovietică – Dumitru Diacov. Chiar dacă sunt și patrioți în această structură de securitate, ei sunt puși în situația să reziste în timp ce șefii lor fac comenzi politice și apară interesele prieteniei ruso-germane.

Iată doar câteva exemple: expulzarea lui George Simion în august 2018, răpirea și expulzarea a șapte profesori turci din Chișinău în toamna lui 2018, lipsa de reacție și inacțiunile privind răpirile de polițiști și alți angajați din instituțiile de forță moldovenești de către securiștii separatiști. Și nu doar separatiștii operează pe teritoriul nostru suveran, dar și Ucraina, un stat care se declară prieten își permite să trimită spionajul militar să răpească oameni pe la noi.

SIS-ul nu poate fi crezut deocamdată că este măcar bineintenționat pentru că a executat de multe ori ordinele unui grup restrâns de la putere. Actualul șef de la securitate, Alexandr Esaulenco a ajuns în această funcție cu voturile PAS, Platformei DA și a socialiștilor pe 25 iunie 2019, fiind promovat din poziția de adjunct pe care o primise în noiembrie 2018, pe vremea când Plahotniuc era la putere. Pe Esaulenco l-a votat inclusiv pe atunci deputatul Maia Sandu.

Maia Sandu votează pentru actualul șef al SIS

Alexandr Esaulenco a pus tunurile pe AUR și nu o face de capul său, dar execută o comandă politică. El s-a adresat oficial Comisiei Electorale Centrale să scoată din cursă Partidul Alianța pentru Unirea Românilor. Esaulenco e deranjat de faptul că deputații moldoveni de la București susțin AUR în campania de la Chișinău. Practic SIS-ul controlat de Maia Sandu s-a alăturat demersurilor românofobe și pune la perete AUR din smiplu motiv că vrea unirea cu România și să pună capăt schemelor și clanurilor politice care se autoreproduc pe solul fertil numit Republica Moldova.

În 2019, Maia Sandu și Andrei Năstase i-au făcut cadou SIS-ul lui Dodon, l-au luat din subordinea parlamentului și l-au trecut la președinție, extinzând atribuțiile șefului de stat. Așa că Dodon și-a făcut liniștit campanie prezdiențială cu bani rusești și cu consultanți politici parașutați de Msocova. SIS-ul nu avea cum să se împotrivească șefului suprem Dodon. După ce a pierdut scrutinul, Dodon a vrut să ia SIS-ul cu el în parlament, unde reușise să se certe cu PAS și Platforma DA, și PDM, și să-l atragă alături pe Șor. Operațiunea a eșuat, și securitatea a rămas în mâinile noului președinte Maia Sandu. Acum, Alexandr Esaulenco se face că nu vede consilierii de la președinție plătiți de nemți și colaborările dubioase cu acordarea accesului la secretul de stat pentru Konrad Adenauer Stiftung, fundația CDU – partidul lui Merkel.

Candidații AUR au dormit sub ușa securității ca să atragă atenția la problemă, pentru că ei știu bine că presa în civil nu are voie să scrie despre AUR. Între timp, patru consultanți politici ruși coordonați de serviciile rusești se plimbă prin Chișinău și îi ajută pe oamenii lui Șor, Dodon și Voronin să își construiască campania.

Asta înseamnă neutralitate, nemții își ajută oamenii lor, și rușii fac la fel, pentru că acum sunt prieteni și demult au decis după cortină coalițiile și destinul moldovenilor.


Distribuiți acest articol!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button