MAGAZIN

STRIGĂTOR LA CER: A educat zeci de generații, iar acum trăiește pe o platformă de ciment

Distribuiți acest articol!

A lucrat 52 de ani la Universitatea de Stat din Moldova în unul dintre laboratoarele instituției, iar acum încearcă să supraviețuiască pe o platformă de ciment, amplasată în scuarul Liceului Teoretic „Gheorghe Asachi”, chiar în coasta Bisericii „Sfânta Teodora de la Sihla”. Practic, nu poate să se miște pentru că are ambele picioare rupte, iar o mână abia de o ridică. Toată averea o ține într-o tolbă cu pătrățele – haine, o pereche de pâsle și documente. La 90 de ani, Stepanida Lazariuc nu mai are pe nimeni și de câteva luni nu are nici casă, nici masă și nici putere să-și facă dreptate. O hrănesc cei care și-au făcut timp să-i asculte povestea. De-i noapte sau zi, ploaie sau arșiță bătrâna stă în același loc și speră că va putea cineva s-o ajute să-și trăiască bătrânețea omenește.

„Nu merit să stau ca un câine în drum”

Am găsit-o învelită cu o pătură, îmbrobodită și încălțată cu ciorapi de lână. Stătea la umbra lăcașului sfânt. Afară erau peste 30 de grade cu plus, dar, dacă nu se poate mișca, femeia spune că permanent îi este frig, mai ales noaptea și se ghemuiește printre boarfele care i-au mai rămas. Scurta de 400 de lei, care era mai călduroasă și care o salva de ploaie, i-au furat-o acum câteva luni când a ajuns la azilul pentru persoane fără adăpost de pe strada Haltei. A plecat de acolo pentru că erau foarte mulți oameni – majoritatea alcoolici și scandalagii. De atunci s-a adăpostit la mai multe stații de troleibuz, iar de câteva săptămâni s-a mutat pe platforma unde stă și în prezent.

Este înconjurată de porumbei cărora le aruncă firimiturile de pâine, dacă-i rămân. În loc de pat îi servește un covoraș cu elemente tradiționale moldovenești, iar în loc de pernă sunt cârjele pe care le folosește drept suport atunci când e nevoită să-și mute locul. Practic permanent ține mâna pe ele de teamă să nu i le fure cineva. În afară de acestea, nu are pe cine se baza. Noaptea doarme iepurește și se trezește la fiecare sunet. Îi este frică, dar este convinsă că nimeni nu-i va dăuna pentru că lângă o biserică este protejată de sus. Neprotejată este însă atunci când plouă. Până apucă să se adăpostească sub acoperișul de la stația de troleibuz din preajmă, ploaia o udă. „Am trecut prin multe greutăți, dar, de fiecare dată, am știut că vor urma și zile mai bune. Acum gândesc tot în acest fel. N-am făcut nimănui niciun rău toată viața. Nu merit să stau ca un câine în drum. Știu că sunt oameni buni cu suflet mare. La toți le este greu, dar faptele bune încă nu s-au terminat pe lumea asta”, se arată convinsă pensionara.

Citește continuarea pe Timpul.md.


Distribuiți acest articol!

One Comment

  1. doamne fereste! sa-i fie rusine primäriei chisinäu ca nau gasit un pat pentru sarmana bätrinä, la fel si slujitorii bisericei. OAMENI FARA INIMÄ!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button