ActualitățiBasarabia

Studiu: Corupția afectează grav realizarea drepturilor omului în Republica Moldova

Distribuiți acest articol!

Corupția afectează grav realizarea drepturilor omului, în special în cazul persoanelor din grupuri vulnerabile. Costurile acestui fenomen sunt estimate la milioane de lei anual. Cel mai des, corupția generează încălcarea dreptului la viață, la apărare și la un proces echitabil, dreptul la educație, la sănătate, la proprietate și la protecție socială. La aceste concluzii a ajuns un grup de experți din Republica Moldova și Elveția, care au analizat legătura cauzală între corupție și realizarea drepturilor omului.

 Studiul a fost efectuat cu sprijinul PNUD, în cadrul proiectului „Lupta cu corupția prin consolidarea integrității în Republica Moldova”, finanțat de Ministerul Afacerilor Externe al Norvegiei.

Cercetarea demonstrează că actele individuale de corupție au dus la încălcarea drepturilor omului în aproximativ o treime dintre cazurile analizate de experți, în timp ce corupția sistemică este responsabilă de alte 30 la sută din încălcări. Alți factori care favorizează încălcarea drepturilor omului sunt, potrivit autorilor studiului, neconformitatea legislației și reglementărilor naționale cu standardele internaționale, lipsa resurselor sau expertiza insuficientă pentru identificarea și respectarea obligațiunilor internaționale, dar și corupția politică de scară mare.

Analiza mai constată că fenomenul corupției implică două costuri separate în raport cu realizarea drepturilor omului. Primul se referă la resursele publice diminuate din cauza mitei și neachitării impozitelor și altor taxe, iar cel de-al doilea se referă la consecințele încălcării drepturilor omului, pierderea oportunității de dezvoltare individuală a persoanei și deteriorarea legitimității instituțiilor publice.

În cazul încălcării dreptului la viață, autorii au identificat că grupurile cele mai vulnerabile afectate de corupție sunt supraviețuitoarele violenței în familie și persoanele aflate în grija acestora (copii, persoane în etate), dar și deținuți.  Încălcarea dreptului la educație îi afectează cel mai mult pe preșcolari, elevi, studenți, în special pe cei vulnerabili din punct de vedere social, iar dreptul la sănătate este prejudiciat mai ales în cazul  persoanele cu multiple probleme de sănătate, cele cu dizabilități și oamenii în etate.

Potrivit autorilor studiului, în cele 300 de cazuri individuale de încălcare a drepturilor omului examinate de ei, costurile corupției ar constitui aproximativ 20 de milioane de lei (1 milion de euro).

De exemplu, în cazul violenței în familie, costul mediu pe caz se ridică la 45 000 lei (2 000 euro), care include îngrijirea medicală; asistența psihosocială; productivitatea sau capacitatea de muncă pierdută (concediu medical); securitatea socială (plăți, prestații); asistență juridică (garantată de stat) și servicii juridice (costuri private); susținerea justiției penale (procese și ordonanțe de protecție) și aplicarea legii (sectorul justiției penale și poliție, ordonanțe de protecție).

În cazul dreptului la educație, în ceea ce privește permisul de conducere, de exemplu, estimarea generală a costului generat de corupție se estimează la aproximativ 130-140 milioane lei (6-7 milioane euro) pe an.

Autorii constată că în prezent colaborarea instituțiilor responsabile de prevenirea și combaterea încălcărilor drepturilor omului pe de o parte, și a celor axate pe măsuri anticorupție, pe de altă parte, este limitată. Studiul a mai scos în evidență și lipsa unui cadru juridic distinct aplicabil care să prevadă cooperarea instituțională și acțiunile de complementaritate între aceste instituții.

Cercetarea recomandă o serie de politici și intervenții care să limiteze impactul corupției asupra realizării drepturilor omului. Printre acestea se numără: elaborarea sau adaptarea metodologiei evaluării impactului ex-ante al corupției asupra realizării drepturilor omului prin consolidarea cooperării instituțiilor relevante, la evaluarea corupției individuale și sistemice; modificarea legislației pentru a include corupția ca factor agravant în cadrul procedurilor penale și litigiilor privind drepturile omului; extinderea rolului comun al instituțiilor anticorupție și al celor în drepturile omului în examinarea și investigarea încălcărilor drepturilor omului La fel, se propune îmbunătățirea transparenței în examinarea și investigarea încălcărilor drepturilor omului, inclusiv accesibilitatea informației cu privire la drepturi.

Studiul „Impactul corupției asupra realizării drepturilor omului în Republica Moldova” a fost elaborat de Centrul pentru Drepturi Civile și Politice (Geneva),  în cadrul proiectului „Lupta împotriva corupției prin consolidarea integrității în Republica Moldova”, implementat de PNUD Moldova, cu suportul Ministerului Afacerilor Externe al Norvegiei. Autorii studiului au utilizat date din resurse deschise, publicate de Centrul Național Anticorupție, Autoritatea Națională de Integritate, Oficiul Avocatului Poporului și alte instituții de stat.



Distribuiți acest articol!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Back to top button