Actualități

SUA, sub teroarea recordurilor de temperatură: ,,E înfricoşător”

Distribuiți acest articol!

Coasta de vest a Statelor Unite este afectată de un val de caniculă fără precedent, iar multe oraşe au depăşit recordurile absolute de temperatură, unele vechi de zeci de ani. S-au înregistrat peste 45, chiar 47 de grade Celsius, și zeci de milioane de oameni suferă, ca într-un cuptor la foc mic, transmite Stirileprotv.ro.

În statele americane Washington și Oregon, mii de case au rămas fără curent, din cauza consumului excesiv. Oraşul Portland din statul Oregon a înregistrat, luni, recordul absolut de temperatură: aproape 47 de grade Celsius.

Metroul de suprafaţă care traversează oraşul a fost închis, de teamă că ar putea afecta reţeaua de energie electrică. Iar circulaţia tramvaielor a fost oprită, pentru că firele de alimentare riscă să se topească.

În statul Washington, se topesc… străzile. “Parcă e sfârşitul lumii, aşa arată…”, a spus o persoană.

Morgan Balogh, Departamentul de transporturi, Washington: “Din cauza căldurii extreme care a lovit unele regiuni ale ţării, plăcile de beton au tendinţa să se curbeze”.

“E înfricoşător! Nu ştii niciodată când ţi se poate întâmpla să cazi într-o gaură sau când se surpă un pod sub tine”, a declarat cineva.

În Seattle, oraş aflat într-o regiune cu climă moderată, s-au înregistrat 40 de grade Celsius, încă un record absolut.

“Mai devreme, cei de la Transporturi au anunţat temperaturi la nivelul asfaltului de peste 48 de grade Celsius. Mi-au spus că e imposibil să prezică unde ar putea să apară probleme legate de căldură”, a declarat cineva.

“Nici gheaţă nu am găsit”.

Localnicii s-au grăbit să cumpere unităţi de aer condiţionat sau măcar ventilatoare, însă nu mai sunt în stoc.

“Totul s-a vândut deja, nici gheaţă nu am găsit. Totul a dispărut, aşa că am venit aici (la fântână – n.red.) ca să încercăm să ne răcorim”, spune un localnic.

Oraşul Palm Springs din California e obişnuit cu temperaturile ridicate, dar de câteva zile termometrele au depăşit constant 37 de grade Celsius, cu un record de aproape 50 de grade înregistrat în urmă cu două zile.

Numărul urgenţelor medicale a crescut considerabil.

Greg Lyle, pompier: “Unii oameni nu sunt obişnuiţi cu căldura, nu se pregătesc, nu vin cu suficientă apă la ei”.

Un bărbat de 55 de ani a murit după ce a stat o oră întreagă la soare, la temperatura de 48 de grade Celsius.

“Nu a fost atent la ceea ce se întâmpla cu corpul lui şi, din păcate, nici oamenii din jurul lui nu şi-au dat seama”, a susținut o prietenă a bărbatului.

Pe de altă parte, Coasta de Est a Statelor Unite se confruntă cu furtuni şi ploi aduse de furtuna tropicală Danny, care a ajuns deja deasupra statului Carolina de Sud.


Distribuiți acest articol!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Back to top button