MAGAZIN

Ucraineanul cercetat pentru prestarea ilegală a serviciilor de telefonie mobilă, condamnat

Distribuiți acest articol!

Un bărbat originar din Ucraina a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de acces neautorizat la rețelele și serviciile de telecomunicații, precum și pentru fraudă informatică.

Totodată, conform sentinței, ucraineanul trebuie să achite și prejudiciul material de peste 280 de mii de lei.

Acuzarea de stat a fost reprezentată de către Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, urmărirea penală fiind efectuată în comun de către procurorii PCCOCS şi ofiţerii Centrului pentru Combaterea Crimelor Informatice al INI al IGP.

Inculpatul a fost acuzat de săvârşirea accesului neautorizat la reţelele şi serviciile de telecomunicaţii ale unei companii publice de telecomunicaţii din Republica Moldova, restricţionarea accesului la datele informaţionale internaţionale, efectuarea terminaţiilor neautorizate ale traficului voce local şi internaţional, precum şi fraudă informatică, cu cauzarea unor daune în proporţii deosebit de mari operatorului de telecomunicaţii.

În acest context, procurorii recomandă persoanelor să nu accepte instalarea la domiciliu a dispozitivelor utilizate la efectuarea terminaţiilor ilegale ale traficului voce internaţional şi local, acţiuni care duc la cauzarea prejudiciilor companiilor de telecomunicaţii şi sunt pasibile răspunderii penale.


Distribuiți acest articol!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Back to top button