ActualitățiBasarabia

Ultima oră: Igor Grosu a fost ales președinte al Parlamentului

Distribuiți acest articol!

 Igor Grosu este noul președinte al Parlamentului, fiind ales cu 64 de voturi. Speakerul și-a ocupat locul în prezidiu în cadrul unei ceremonii oficiale.

„O să fiu succint pentru că avem multe de făcut. E o mare responsabilitate pentru mine. Țin să mulțumesc cetățenilor care au făcut alegerea de azi posibilă. Vreau să fiu un președinte al unui Parlament care va fi o fabrică de legi bune pentru oameni. Vă invit să trecem la treabă și să fim concentrați pe angajamentele pe care ni le-am asumat. Să avem succes pentru Moldova”, a declarat Igor Grosu din noua funcție.

Ulterior, Igor Grosu i-a înmânat copia stindardului fostului președinte al Parlamentului, Zinaida Greceanâi, care a ținut și un discurs de la tribuna centrală.

„Eu azi încă nu am vorbit de la această tribună. Spre regret, de la această tribună auzim acuzații nejustificate și promisiuni de răfuială. Parlamentul e obligat să apere dreputurile și libertățile tuturor cetățenilor, să apere Patria noastră. În această sală suntem mulți și diferiți. Unii mai tineri, alții mai în vârstă, unii mai experimentați, alții care abia vor pune în practică cunoștințele pe care le-au acaparat”, a spus Greceanâi.


Distribuiți acest articol!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button