Actualități

Un bărbat, ținut ilegal în penitenciar, va primi 72.000 lei

Distribuiți acest articol!

Curtea Supremă de Justiție a dispus încasarea din bugetul de stat a sumei de 72 de mii de lei în beneficul unui bărbat privat ilegal de libertate în penitenciar. Prin decizia CSJ s-a constatat încălcarea dreptului la libertate, pentru o perioadă de 36 de zile, în adresa reclamantului Vladimir Karatun, cu acordarea integrală a despăgubirilor materiale și morale, transmite IPN.

Reclamantul urma să fie eliberat din detenție pe 9 august 2019. Însă, din motiv că încheierea Judecătoriei Chișinău (sediul Ciocana) nu a fost transmisă imediat spre executare instituției penitenciare, Vladimir Karatun a fost eliberat din detenție, abia la data de 18 septembrie 2019.

În aceste condiții, magistrații au constatat că deținerea reclamantului în perioada 9 august -18 septembrie 2019, a fost una arbitrară și nejustificată, contrară prevederilor art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Reclamantul a susținut că a fost deținut peste termen și are dreptul la repararea prejudiciului moral cauzat prin detenție ilegală și apreciază acest prejudiciu la suma de 72 de mii de lei – câte două mii lei pentru fiecare zi de detenție ilegală.

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău (sediul Centru), din 31 octombrie 2020, s-a admis parțial acțiunea. Instanța a dispus încasarea în beneficiul reclamantului a sumei de 15 200 lei cu titlu de prejudiciu moral.

Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 16 iunie 2021, s-a dispus repararea prejudiciului material și moral de compensarea cheltuielilor de judecată, prin încasarea de la bugetul de stat în beneficiul lui Vladimir Karatun a sumei de 72 de mii de lei, considerată de magistrați drept una echitabilă.


Distribuiți acest articol!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button