MAGAZIN

Universitatea de Stat din Moldova lansează un proiect social

Distribuiți acest articol!

Pentru admiterea 2017, Universitatea de Stat din Moldova lansează programul „Bursa de Excelență”, conceput în vederea susținerii absolvenților de liceu care au obținut rezultate excelente la olimpiadele internaționale și naționale sau la alte competiții prestigioase. Programul este destinat candidaților la studii în domeniile matematică, fizică, informatică, chimie și biologie, transmite IPN.
 
Într-un comunicat de presă al USM se menționează că programul presupune acordarea pe toată perioada studiilor de licență la USM, cu confirmarea obligatorie prin rezultate excelente academice în perioada sesiunilor de examinare, a trei categorii de burse de excelență. Prima categorie presupune bursă în valoare de 1500 de lei pe lună și cazare gratuită în cămin pentru candidații cu rezultate remarcabile la olimpiadele republicane. A doua categorie de bursă este în valoare de 2000 de lei pe lună și cazare gratuită în cămin pentru candidații cu rezultate remarcabile la competiții internaționale prestigioase. A treia categorie este bursa în valoarea de 3000 de lei pe lună și cazare gratuită în cămin pentru candidații cu rezultate remarcabile la olimpiade internaționale.
Locurile gratuite în căminele USM se vor oferi la solicitarea bursierului. Totodată, Universitatea de Stat din Moldova oferă locuri bugetare, susținute din mijloacele proprii ale universității, pentru candidații la studii de licență la specialitățile din domeniile matematică, fizică, informatică, chimie și biologie cu media de concurs nu mai mică de 8,00. De asemenea este vorba de specialități din domeniile științe sociale și umaniste cu media de concurs nu mai mică de 9,00. Candidații care au aplicat la studii la USM prin platforma e-Admitere vor fi scutiți de taxa de înscriere.
Pe parcursul ultimilor ani, USM a inițiat un șir de acțiuni pentru consolidarea performanțelor în educație, cercetare și inovare. Pentru personalul universitar timp de patru ani au fost decernate gradațiile de merit, un stimulent financiar axat pe performante didactice și științifice, cu un fond de 7,2 milioane de lei. La fel, s-a acordat susținere financiară autorilor articolelor științifice publicate în reviste cu impact – 86 de mii de lei anual. S-au cofinanțat cercetările științifice, participările la diverse concursuri și proiecte științifice internaționale și naționale – 3,4 milioane de lei anual. S-a investit în dotarea laboratoarelor de cercetare cu materiale și echipamente noi – 3 milioane de lei anual etc. Totodată, al șaselea an USM sărbătorește „Gala Performanțelor”, în cadrul căreia șefii de promoție de la programele de licență sunt înmatriculați la studiile de master la locurile bugetare USM.
sursa: IPN

Distribuiți acest articol!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button