ActualitățiExterne

UPDATE// GROAZNIC! Momentul prăbușirii avionului de pasageri din Rusia

Distribuiți acest articol!

UPDATE// Printre victimele accidentului aviatic produs duminică, 11 februarie, în Federația Rusă, cetățeni moldoveni nu sunt. Informația a fost confirmată pentru IPN de către șeful Serviciului de presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Alexandr Roitman.

Ambasada Republicii Moldova la Moscova a luat legătura cu autoritățile ruse, iar astăzi a fost confirmată informația că printre victime nu sunt cetățeni moldoveni. Un avion care a decolat de pe aeroportul Domodedovo (Moscova), spre orașul Orsk, s-a prăbușit duminică, 11 februarie, pe un câmp, în apropiere de Moscova.

La bord se aflau 71 de oameni, printre care şi copii. Supraviețuitori nu sunt. Printre versiunile preliminare se examinează şi o posibilă defecțiune tehnică. Conducerea Moldovei a transmis condoleanțe în legătură cu tragedia aviatică produsă în Federaţia Rusă. „Am aflat cu întristare vestea despre tragedia aviatică de lângă Moscova. Condoleanțe familiilor și prietenilor victimelor… O dovadă dureroasă că viața nu poate fi pe deplin planificată…”, a scris pe Facebook președintele Parlamentului, Andrian Candu.
Președintele țării, Igor Dodon, a transmis un mesaj de condoleanțe omologului său rus Vladimir Putin.

Momentul prăbușirii avionului de pasageri AN-148 din Rusia a fost surprins de o cameră video. Toți cei 71 de oameni de la bord au murit. O cameră de supraveghere a filmat momentul în care aeronava lovește solul. 

Camera de supraveghere este amplasată la câțiva kilometri de locul tragediei. În depărtare poate fi văzut momentul când avionul de pasageri cade.

 

La impactul cu solul, se produce o explozie uriaşă. Ceasul de pe camera de supraveghere arată ora 14.27.

Zborul 6W703 al companiei Saratov Airlines a decolat de pe aeroportul Domodedovo din Moscova. Avionul de pasageri a dispărut însă de pe radare și s-a prăbușit lângă satul Argunovo, la peste 70 de kilometri sud-est de capitala Rusiei.

Toți cei 71 de oameni de la bord au murit. Președintele Vladimir Putin a transmis condoleanțe și a promis o anchetă completă în cazul acestei tragedii.

 

 

Sursa: observator.tv


Distribuiți acest articol!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button