ActualitățiExterne

Vaccinurile împotriva covid-19 au făcut din 9 persoane miliardari

Distribuiți acest articol!

Vaccinurile împotriva covid-19 au făcut din nouă persoane miliardari, inclusiv CEO-ul francez al companiei americane în domeniul biotehnologiei Moderna Stéphane Bancel, iar averea lor cumulată ar permite vaccinarea populaţiilor ţărilor celor mai sărace, anunţă joi Oxfam, care cere gratuitatea vaccinurilor în întreaga lume, relatează AFP.

Aceste noi averi au apărut ”din cauza profiturilor colosale ale grupurilor farmaceutice, care deţin monopolul asupra producţiei vaccinurilor împotriva covid-19”, anunţă Oxfam într-un comunicat publicat înaintea unui summit mondial G20 pe tema sănătăţii, prevăzut vineri, la Roma.

Cele mai mari două averi, care se desprin din lot, sunt ale CEO-ului Moderna, Stéphane Bancel – 4,3 miliarde de dolari – şi CEO-ului şi cofondatorului BioNTech, BioNTech, Ugur Sahin – 4 miliarde de dolari.

Alţi opt miliardari, care deţin ”vaste portofolii de acţiuni” la societăţi farmaceutice, au înregistrat o creştere cumulată a patrimoniului în valoare de 32,2 miliarde de dolari, ”suficient pentru vaccinarea întregii populaţii indiene”, se arată în comunicat.

Aceste cifre au la bază clasamentul revistei americane Forbes şi sunt publicate de către People’s Vaccine Alliance, din care Oxfam face parte alături de organizaţii şi personalităţi care cer ca vaccinurile împotriva covid-19  să fie gratuite în întreaga lume.

Averea cumulată a acestor nouă miliardari – estimată la 19,3 miliarde de dolari – ”ar permite vaccinarea de 1,3 ori a ţărilor cu venituri slabe”, care ”au primit doar 0,2% din vaccinurile produse în lume, din cauza deficitului important de doze disponibile”, potrivit Oxfam.

”Aceste vaccinuri au fost finanţate din fonduri publice şi ar trebui, înainte de toate, să fie un bun public mondial”, subliniază Sandra Lhote-Fernandes de la Oxfam Franţa, care îndeamnă în comunicat ”să se pună capăt de urgenţă acestori monopoluri”.

Comisia Europeană (CE) a dat asigurări miercuri că UE va avea o poziţie ”constructivă” la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) în evaluarea unei ridicări a brevetelor vaccinurilor împotriva covid-19, cerută de Statele Unite, dar că va propune mai întâi măsuri care să permită o creştere rapidă a producţiei vaccinurilor anticovid.

Ţări africane, europene şi de pe alte continente, dar şi organizaţii internaţionale prezente la un Summit al Economiilor Africane, organizat la Paris, au cerut marţi ridicarea brevetelor vaccinurilor împotriva covid-19, pentru a se permite producţia lor în Africa.

Însă ”membri-cheie ai G20, şi anume Regatul Unit şi Germania, continuă să blocheze iniţiative vizând ridicarea barierelor privind proprietatea intelectuală” a vaccinurilor, denunţă Oxfam, care arată totodată cu degetul ”poziţia ambiguă” a Franţei în acest subiect.


Distribuiți acest articol!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button