10TVActualitățiBasarabiaRomânia

VIDEO// Infrastructura unește oamenii de pe cele două maluri ale Prutului

Distribuiți acest articol!

Protejarea drepturilor populației românești de peste granițe și proiecte urgente de infrastructură ca autostrada Chișinău – Iași – Târgu Mureș sunt principalele subiecte abordate în cadrul conferinței „Unire: Expertiză și diplomație”, organizată la 25 august, la Iași.

Scopul Conferinței „Unire: Expertiză și diplomație”, organizată în cadrul Congresului de Reîntregire a Neamului, de la Iași, este unirea României cu Republica Moldova. Deputatul român, Daniel Gheorghe, spune că este datoria noastră să reîntoarcem Basarabia acasă și să înfăptuim unirea care este și singura soluție pentru Republica Moldova.

Infrastructura este o componentă importantă pentru Republica Moldova și România, pe lângă schimburile economice între cele două maluri ale Prutului, infrastructura unește. Astfel, autoritățile trebuie să pună accent pe dezvoltarea infrastructurii și să investească în drumuri, pentru că doar astfel suntem mai aproape, potrivit lui Alexandru Vilvoi reprezentant al Asociației „România fără Gropi”.

Cezar Iacob, un băiat de doar 13 ani, prezent la congres, spune că prin conferințele organizate, unioniștii vin cu fapte concrete care sunt, de fapt, pașii realizați pentru unire.

Republica Moldova și România sunt unite prin două proiecte importante, unul care prevede crearea unui grup de lucru format din juriști și altul care presupune susținerea religiei pe ambele maluri ale Prutului, afirmă președintele Ligii Studenților de la Universitatea „A.I. Cuza” Iași.

Amintim că, Conferința „Unire: expertiză și diplomație” a avut loc sâmbătă, la 25 august, în cadrul primei zile a Congresului Reîntregirii Neamului de la Iași.


Distribuiți acest articol!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button