10TVActualități

VIDEO // Schimbarea la față a PLDM. Fracțiunea se vrea una unionistă pentru viitoarele alegeri

Distribuiți acest articol!

Partidul Liberal Democrat din Moldova operează modificări la statutul său, astfel încât să fie introduse prevederi clare cu privire la Unirea Republicii Moldova cu România. Declarațiile au fost făcute de către Alexandru Bujorean, Vice-președintele PLDM.

Vice-președintele PLDM, Alexandru Bujorean, a declarat că partidul din care face parte este în plin proces de pregătire pentru Congresul din septembrie, când va fi schimbată conducerea formațiunii și se va lansa în campania electorală. Totodată, liberal-democrații ar putea deveni un partid unionist.

Bujorean a mai menționat că potrivit analizei profilului actualilor membri de partid, majoritatea acestora se declară unioniști, iar deputații, primarii și mulți dintre membrii partidului au făcut mai mult pentru Unire decât cei care doar au declarat că și-o doresc, printre care Primarul de Cimișlia Gheorghe Răilean.

Acest fapt a fost menționat recent, în cadrul emisiunii Moldova Live de la 10TV, de către primarul de Cimișlia, Gheorghe Răilean. Edilul și actualul membru PLDM a spus că toate fracțiunile care își declară opțiunea de integrare europeană ar trebui să fie unioniste.

Potrivit datelor ultimelor sondaje, Partidul Liberal Democrat din Moldova nu va accede în următorul Legislativ, iar la alegerile locale noi din municipiul Chișinău, liberal-democrații l-au susținut pe liderul PPDA, Andrei Năstase.

 


Distribuiți acest articol!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Back to top button