MAGAZIN

VIDEO. UE susține agricultorii de peste Prut

Distribuiți acest articol!

România este a 5-a ţară din Uniunea Europeană care obţine de la Fondul European de Investiţii finanţare de 126 milioane de euro. Astfel, fermierii vor putea beneficia de credite de investiţii şi de dezvoltare în condiţii avantajoase, în baza unui instrument de finanţare cu partajarea riscului.

Din totalul împrumutului, circa 94 de milioane de euro vor veni prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 — 2020, iar diferenţa va fi asigurată de instituţiile financiare selectate. Creditele se vor acorda în lei românești pentru susţinerea investiţiilor şi cheltuielile de capital ale fermelor mici şi ale întreprinderilor active în domeniul agriculturii, precum şi cofinanţarea granturilor din agricultură.

Valoarea maximă a unui credit va fi de un milion de euro, iar instrumentul se adresează cu prioritate fermelor mici şi celor care fac investiţii până în 50 de mii de euro. În acest context, nivelul de trai de peste Prut crește cu ajutorul investițiilor, atât de stat cât și private. De aceea, dacă ar avea loc reunificarea țării, gospodarii basarabeni ar beneficia de ajutor bănesc, dacă vor să își deschidă propriile ferme. Valoarea totală maximă a schemei de ajutor în România pentru perioada 2015-2020 este de 881 de milioane de lei românești, echivalentul a aproape 4 miliarde de lei moldovenești. O sumă pe care bugetul României o poate acoperi azi integral.


Distribuiți acest articol!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button